Adama
Vinasa Rompak

Campania WWF în România: 140 de urşi bruni au fost deja adoptaţi

Publicat: 24 ianuarie 2011 - 10:30
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

La doar o lună după lansarea campaniei 'Adoptă un urs!' de către Fondul Mondial pentru Natură (World Wildlife Found - WWF), nu mai puţin de 140 de urşi bruni au fost deja adoptaţi simbolic în România, conform unui comunicat oferit miercuri de organizaţia WWF, informează AFP.

'În doar o lună am primit mai multe cereri de adopţie decât ne aşteptam', a precizat pentru AFP Daniela Carataş, coordonatoarea acestei campanii.

Persoanele care au dorit să adopte un urs brun au primit un 'certificat de adopţie', însoţit de o serie de informaţii despre plantigrade şi despre proiectele Fondului Mondial pentru Natură, totul în schimbul unei sume modice de aproximativ 20 de euro.

'Banii obţinuţi vor fi folosiţi pentru o serie de proiecte privind conservarea habitatului urşilor bruni', a mai susţinut Daniela Carataş.

WWF a lansat această campanie pentru salvarea urşilor din Carpaţi, animale ameninţate de intruziunile antropice, de despăduriri, absenţa hranei şi braconaj.

'Ursul brun este un simbol al bogăţiei şi diversităţii naturii', conform WWF.

Statisticile oficiale indică faptul că în România s-ar afla aproximativ 6.500 de urşi bruni, adică mai mult de 60% din populaţia de plantigrade din Europa.

Sursa: Agerpres

Vizualizat: 1435 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii