În acest sfârşit de săptămână, va avea loc prima ediţie a Târgului Apicol Craiova, evenimentul fiind organizat în colaborare de către Primăria Municipiului Craiova, Consiliul Judeţean Dolj şi Asociaţia Apis Oltenia Craiova.
Potrivit organizatorilor, în ultimii ani se observă la nivelul judeţului Dolj, tendinţă valabilă la nivelul întregii ţări, o creştere semnificativă a numărului apicultorilor, tineri în special, şi a numărului familiilor de albine, un rol determinant în acest sens avându-l susţinerea financiară a domeniului apicol prin atragerea de fonduri europene nerambursabile, precum şi fonduri publice de ajutorare alocate prin Programul Naţional Apicol. „La momentul actual, judeţul Dolj reprezintă o zonă cu potenţial apicol ridicat, ocupând locuri onorabile în clasamentul naţional. Conform ultimului recensământ INS din anul 2010, la nivelul judeţului existau 1.277 exploataţii apicole cu un efectiv de 39.522 familii de albine. Apreciem necesitatea şi oportunitatea organizării unui târg apicol la Craiova, eveniment care să se desfăşoare anual şi care să devină în viitorul apropiat un reper naţional şi, de ce nu, internaţional, recunoscut ca atare de către comunitatea apicolă şi publicul larg”, susţin organizatorii într-un comunicat de presă.
Evenimentul se va desfăşura pe parcursul a două zile, în perioada 8-9 februarie 2014, în Centrul Multifuncţional Craiova, situat în zona Romaneşti. În cadrul târgului este organizată o expoziţie cu vânzare de utilaje şi echipamente apicole, stupi/rame şi faguri artificiali, produse apicole, apiterapeutice şi apicosmetice, precum şi o sesiune de comunicări şi dezbateri. sursa: Agerpres