Pe 25 februarie 2014, la Bucureşti, va avea loc conferinţa “Standardele de calitate în agricultură românească faţă de standardele internaţionale din domeniul agriculturii”.
Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, noile standarde de calitate din agricutură au scopul de a spori transparenţa şi implicarea părţilor interesate, fermieri şi retaileri, pentru obţinerea şi comercializarea unor produse sigure pentru consum în agricultură.
“Necesitatea certificărilor în acest sens este cu atât mai pregnantă cu cât marii retaileri le vor solicita celor care doresc să le devină furnizori. De asemenea, certificarea GLOBALG.A.P. oferă produselor acestora o competitivitate mai mare pe piaţa alimentelor şi oportunităţi noi de dezvoltare a afacerilor. Îmbunătăţirea siguranţei şi durabilităţii înseamnă acces mai mare la pieţe pentru producători, produse sigure pentru comercianţi şi consumatori, sisteme de producţie mai durabile pentru guverne şi posibilităţi mai mari de afaceri pentru furnizorii de servicii”, precizează comunicatul citat.
GLOBALG.A.P.este un standard recunoscut la nivel internaţional pentru producţia agricolă, fiind rezultatul multor ani de cercetare intensivă şi de colaborare cu experţi din industrie, producători şi comercianţi din întreaga lume. Scopul urmărit este acela că producţia agricolă sigură şi durabilă să fie în avantajul fermierilor, comercianţilor şi consumatorilor din întreaga lume.
Pentru a afla mai multe despre aceste noi standarde, producătorii agricoli şi toate persoanele interesate sunt aşteptate să participe la Conferinţa “Standardele de calitate în agricultură românească faţă de standardele internaţionale din domeniul agriculturii”.
Participanţii vor avea ocazia de a afla de la cei mai buni specialişti cum îndeplineşte agricultura românească cerinţele pieţei globale, care sunt cerinţele comercianţilor pentru producătorii locali şi multe alte subiecte interesante. De asemenea, vor fi prezentate poveşti de succes despre cum a ajutat certificarea GLOBALG.A.P. fermierii polonezi să fie unii dintre cei mai mari exportatori de fructe şi legume din Europa.
Pentru mai multe detalii legate de participare şi agenda evenimentului puteţi scrie la office@inaq.ro sau puteţi accesa:
http://www.inaq.ro/Conferinta_GlobalGAP.pdf
Formular de înregistrare poate fi accesat aici:
http://www.inaq.ro/Formular_inregistrare.pdf
După completare, formularul se va transmite pe adresa de email office@inaq.ro sau pe fax: 021 242 95 21/021 242 95 23
Conferinţa este organizată de compania EWA‐BIS INTERNAŢIONAL împreună cu partenerul său principal, INAQ Consulting, şi susţinută de Pro Agro, Camera de Comerţ şi Industrie Francezo-Română şi Camera de Comerţ Romano-Olandeză. Sponsorii principali sunt Bureau Veritas, Toyota, Ferma Stoian, Rina Group.