Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, va fi prezent la Bucureşti, în perioada 3 - 5 aprilie 2014, unde va participa la dezbaterile Conferinţei regionale FAO.
De asemenea, oficialul va avea şi întrevederi cu directorul general FAO, José Graziano da Silva şi cu ministrul agriculturii şi alimentaţiei din Republica Moldova, Vasile Bumacov.
Joi, 3 aprilie, comisarul Cioloş participă la Conferinţa Regională pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi agricultură (FAO) şi va avea o întâlnire bilaterală cu directorul general FAO.
De asemenea, comisarul va vizita, alături de miniştrii agriculturii din România şi Republica Moldova, o expoziţie de vinuri, şi va avea o întâlnire bilaterală cu ministrul agriculturii din Republica Moldova, Vasile Bumacov. În a doua parte a zilei, comisarul Cioloş va participa la o conferinţă pe teme de agricultură.
Vineri, 4 aprilie, comisarul european va participa la masa rotundă intitulată „Cum facem din integrarea europeană un succes”, organizată de Societatea Academică Română, iar în cursul după amiezii va avea va avea un nou dialog cu cetăţenii despre viitorul Europei.
Sâmbătă, 5 aprilie, comisarul Cioloş va fi prezent la ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa directorului general FAO, José Graziano da Silva, de către Senatul Universităţii de Ştiinţe agronomice şi Medicină veterinară Bucureşti.