Adama
Vinasa Rompak

Vocea fermierului: Are ISU specialiști care să evalueze pagubele provocate de secetă?

Publicat: 23 august 2015 - 12:47
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Am citit în presă ce spune domnul Tanczos Barna, secretarul Comisiei de agricultură din Senat. Domnia sa ne îndeamnă pe noi, fermierii, să depunem la primăriile unde avem domiciliul o cerere în care să precizăm suprafața afectată de secetă, cultura și paguba suferită.

Suntem avertizați că nu primim niciun ban despăgubire dacă nu depunem această cerere. Domnul Tanczos Barna spune că o comisie locală pentru situații de urgență va aprecia suprafaţa, procentul de afectare şi va estima valoarea pagubelor, iar ulterior, o comisie judeţeană pentru situaţii de urgenţă va verifica veridicitatea datelor, va întocmi situaţia centralizată şi o va înainta Ministerului Agriculturii. Fermierii sunt nelămuriți. Care sunt, concret, atribuțiunile comisiei locale pentru situații de urgență? Cine face parte din această comisie? Sunt doar reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență sau sunt și specialiști în agronomie de la Direcțiile Agricole? Dacă sunt doar cei de la ISU, nu pricep cum pot ei să evalueze cum ne-au fost nouă afectate culturile de secetă?! Ce atribuțiuni are comisia județeană? Deci, în teren, la ferme, vor veni ambele comisii? Nu înțelegem cum va fi verificată veridicitatea informațiilor furnizate primăriilor de către fermieri.

Ne dă APIA adeverințe pentru împrumut de la bancă?

Până una, alta, noi, fermierii am comunicat secretarilor de primării ce suprafețe au fost distruse de secetă, culturile afectate și cam ce pagube estimăm că avem. Secretarul primăriei mi-a spus să trimit cererea de despăgubiri, cu tot ce am scris în ea, și către ISU. Întrebarea care ne doare cel mai tare rămâne: când vom primi aceste despăgubiri? Sau dacă nu le primim acum, ca să ne putem descurca în toamnă, APIA este dispusă să ne elibereze adeverințe de garantare a unui procent din subvenții cu care să contractăm credite bancare?
Vasile Stanciu, fermier județul Galați

Vizualizat: 1837 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Vocea fermierului: Fiscul, ciuperca şi direcţia de mişcare a hârtiilor!

Vocea fermierului: Fiscul, ciuperca şi direcţia de mişcare a hârtiilor!

Vasile Dicu, ciupercar din judeţul Galaţi, nu-şi ascunde nemulţumirea legată de faptul că este impozitat de către Fisc ca şi cum ar cultiva o suprafaţă de pământ. Iată cum ne explică drumul mişcării hârtiilor prin hăţişul unei birocraţii excesive şi interpretarea obtuză a organelor fiscale.

Vocea cercetării sau cum împacă amelioratorii şi vaca, şi capra?

Vocea cercetării sau cum împacă amelioratorii şi vaca, şi capra?

Pe piaţă cererile sunt diferite, adică avem doi stăpâni: cultivatorii şi consumatorii; cultivatorii au anumite pretenţii, consumatorii altele. 

Vocea fermierului: Ce înseamnă să fii agricultor şi operator pe piaţa agricolă?

Vocea fermierului: Ce înseamnă să fii agricultor şi operator pe piaţa agricolă?

Societatea Agrimarvas Ciurea, condusă de inginerul Gheorghe Ibănescu, deţine o exploataţie agricolă ce însumează 1800 ha. În ultimii 13 ani, în mod constant, a dezvoltat linia de producere şi de distribuţie de seminţe pentru mai multe culturi şi pentru diverse firme, dar şi activitatea de distribuţie de pesticide şi de îngrăşăminte.

Alte articole in aceasta categorie

Ordonanță de Urgență! Scrisori de garanție pentru a lua bani europeni!

Ordonanță de Urgență! Scrisori de garanție pentru a lua bani europeni!

13 decembrie 2024 - 06:01

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgență a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbției fondurilor alocate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru renovarea şi dezvoltarea spațiului rural prin creşterea calității vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.262/2009.

Guvern ACUM: Document obligatoriu plată subvenții APIA hectar, cap animal!

Guvern ACUM: Document obligatoriu plată subvenții APIA hectar, cap animal!

13 decembrie 2024 - 05:51

Guvernul a aprobat joi, 12 decembrie 2024, un act normativ care vizează actualizarea Registrului Agricol pentru perioada 2025-2029. Fără adeverință de la Registrul Agricol, niciun fermier, crescător animale nu poate încasa subvențiile APIA.

AFIR: Raport selecție proiecte valoarea totală 202 milioane euro!

AFIR: Raport selecție proiecte valoarea totală 202 milioane euro!

13 decembrie 2024 - 05:35

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe www.afir.ro Raportul de selecție pentru etapa a doua de depunere a proiectelor aferente intervenției DR-25 Modernizarea infrastructurii de irigații din cadrul Planului Strategic 2023 – 2027 (PS 2027).

Comunicat APIA ACUM! Lista cu toate plățile APIA!

Comunicat APIA ACUM! Lista cu toate plățile APIA!

13 decembrie 2024 - 05:25

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 02 – 12 decembrie 2024, a autorizat la plată sumă totală de 108.521.264,61 euro (539.929.424,90 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 479.478 fermieri, astfel:

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

12 decembrie 2024 - 17:30

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Ordonanţa de urgență pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu privire la gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, aferente Politicii Agricole Comune.

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

12 decembrie 2024 - 17:15

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Aprobat de Guvern: Termen prelungit subvenții crescători animale!

Aprobat de Guvern: Termen prelungit subvenții crescători animale!

12 decembrie 2024 - 17:06

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată OUG pentru modificarea art.16 alin. (1) din Legea nr. 195/2028 privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, precum și a art. 15 alin (1) din Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol.

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

12 decembrie 2024 - 10:02

Un Ordin MADR, postat în consultare publică pe site-ul oficial al ministerului, schimbă criteriile pentru subvenția APIA PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

12 decembrie 2024 - 09:13

Un proiect de Ordin MADR, publicat în dezbatere, modifică sprijinul cuplat zootehnic pentru venit, SCVZ, pentru creșterea taurinelor de carne în sensul stabilirii vârstei minime în cazul animalelor care fac obiectul acestei forme de sprijin.

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

12 decembrie 2024 - 08:46

Numărul tinerilor fermieri instalați ca șefi de exploatație este în scădere. Bruxelles-ul vrea să-i stimuleze cu ajutoare mai mari pe tineri să aleagă o carieră în agricultură.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii