PROIECT MADR. Noi măsuri de sprijin excepţionale cu caracter temporar pentru producătorii din sectorul fructe sunt prevăzute în Ordinul Ministerului Agriculturii nr. din 2017, potrivit proiectului de act normativ publicat pe pagina de internet a instituţiei.
Potrivit documentului citat, prezentul ordin statuează cadrul legal necesar punerii în aplicare a prevederilor Regulamentului nr. 1165/2017 de stabilire a unor măsuri de sprijin excepţionale cu caracter temporar pentru producătorii de anumite fructe.
Sprijinul financiar excepţional se acordă organizaţiilor de producători din sectorul fructelor, recunoscute în conformitate cu art. 154 din Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1.037/2001 şi (CE) nr. 1.234/2007 ale Consiliului, cu completările ulterioare, precum şi producătorilor care nu sunt membri ai acestor organizaţii.
IMPORTANT!
Măsura pentru care se acordă sprijin financiar este retragerea de pe piaţă în vederea distribuirii gratuite, pentru o cantitate totală de 2.000 tone.
Prevederile prezentului ordin se aplică pentru următoarele produse destinate consumului în stare proaspătă:
a) merele clasificate la codul NC 0808 10;
b) perele clasificate la codul NC 0808 30;
c) prunele clasificate la codul NC 0809 40 05;
d) piersicile şi nectarinele încadrate la codul NC 0809 30;
e) cireşele clasificate la codul NC 0809 29 00.
Beneficiarii produselor sunt persoanele cărora li se asigură asistenţă specializată de către destinatarii prevăzuţi la art. 411 alin. (3) din Ordinul nr. 694/2008 privind condiţiile de recunoaştere a organizaţiilor de producători şi a grupurilor de producători recunoscute preliminar în sectorul fructe şi legume, precum şi modul de accesare a sprijinului financiar de către acestea, şi care beneficiază de aceste cantităţi suplimentar faţă de cantităţile din aceste produse pe care destinatarii le achiziţionează în mod obişnuit.
Cantitatea eligibilă pentru sprijinul financiar menţionat la alin. (2) este de maximum 500 g/săptămână/persoană. Distribuirea produselor către destinatarii prevăzuţi la art. 411 alin. (3) lit. b) din Ordinul nr. 694/2008, cu modificările şi completările ulterioare, se va face cel puţin o dată pe săptămână.
Destinatarii măsurii prevăzute la art. 1 alin. (3) trebuie:
a) să respecte normele prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 precum şi pe cele emise în temeiul acestuia;
b) să ţină o contabilitate a stocurilor separată în cazul operaţiunilor respective;
c) să se supună controalelor prevăzute de dreptul Uniunii şi
d) să prezinte documentele justificative privind destinaţia finală a fiecărui produs în cauză, sub forma unui certificat de recepţie sau a unui document echivalent care să ateste faptul că produsele retrase au fost preluate de o parte terţă în vederea distribuirii lor gratuite, după caz.
Cererile de plată se depun la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, după finalizarea operaţiunilor de către fiecare solicitant, dar nu mai târziu de 30 de zile lucrătoare de la stoparea măsurii, potrivit prevederilor alin. (2), conform modelului prevăzut în anexa nr. 1.
Cererea de plată trebuie să fie însoţită de documentul privind identitatea financiară emis de instituţia bancară la care a fost deschis contul în care se solicită efectuarea plăţii.
Prevederile prezentului ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.