KWS+
Reclama header after big part 2
AGRICOVER

COPA-COGECA susţine poziţia României cu privire la nivelul subvenţiilor agricole

Publicat: 20 martie 2012 - 12:14
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Secretarul general al COPA-COGECA, Pekka Pesonen, a arătat că organizația pe care o reprezintă susține revendicarea legitimă a agricultorilor est-europeni de a obține subvenții la nivelul mediei europene, potrivit unui comunicat al Cabinetului Europarlamentar Rareş Niculescu.

Deputatul european Rareș Niculescu s-a întâlnit ieri, 19 martie, cu Pekka Pesonen, secretarul general al COPA-COGECA, cea mai importantă organizație a agricultorilor din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.

Aceştia au discutat despre pozițiile COPA-COGECA cu privire la reforma Politicii Agricole Comune (PAC) și alte teme de actualitate din sectorul agriculturii. Rareș Niculescu a subliniat, în cadrul întâlnirii, dorința Parlamentului de a colabora îndeaproape cu organizațiile agricultorilor în conturarea viitoarei PAC. „Noua politică agrară a Uniunii va fi definită pe baza propunerilor venite din partea agricultorilor și consumatorilor, care au dreptul de a își face cuvântul auzit în Parlament”, a declarat Niculescu.

În acelaşi timp, secretarul general al COPA-COGECA a arătat că organizația pe care o reprezintă susține revendicarea legitimă a agricultorilor est-europeni de a obține subvenții la nivelul mediei europene, aspect esențial pentru a garanta concurența loială între fermierii din diferitele state membre.

La această dată România nu este reprezentată la nivelul COPA-COGECA, prilej cu care Pekka Pesonen a vorbit despre avantajele calității de membru și despre faptul că România s-ar bucura de 12 voturi în cadrul organizației agriculturilor, fiind pe poziție de egalitate din acest punct de vedere cu Germania, Franţa, sau  Italia.

Vizualizat: 2413 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

PAC 2014–2020: România este împotriva plafonării suprafeţelor pentru care se acordă subvenţii

PAC 2014–2020: România este împotriva plafonării suprafeţelor pentru care se acordă subvenţii

România nu este de acord cu plafonarea suprafeţelor pentru care se acordă subvenţii în cadrul viitoarei Politici Agricole Comune, a declarat preşedintele Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaţilor, Adrian Rădulescu, la o întâlnire cu o delegaţie a Comisiei pentru alimentaţie, agricultură şi protecţia consumatorului din Bundestag (Parlamentul german).

Fermierii Europei Centrale şi de Est cer UE echitate în alocarea de subvenţii

Fermierii Europei Centrale şi de Est cer UE echitate în alocarea de subvenţii

„Mesajul este clar, fermierii din Europa Centrală şi de Est nu mai acceptă politici discriminatorii din partea Uniunii Europene şi cer echitate în alocarea de subvenţii", a spus Viorel Matei, preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR), la cea de-a 44-a reuniune a „Grupului de la Vişegrad”.

Alte articole in aceasta categorie

Anunț APIA ASTĂZI: Bani transferați ACUM în conturi!

Anunț APIA ASTĂZI: Bani transferați ACUM în conturi!

27 iulie 2021 - 09:56

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că a efectuat plățile sumelor cuvenite sub formă de rentă viageră agricolă aferentă anului 2020, anunță APIA într-un comunicat transmis Agroinfo.

Anunț europarlamentar român: ajutoare pentru fermieri, crescători de animale!

Anunț europarlamentar român: ajutoare pentru fermieri, crescători de animale!

27 iulie 2021 - 07:06

Norme simplificate pentru ajutoarele de stat acordate fermierilor, dar și altor categorii de beneficiari! Anunță europarlamentarul Daniel Buda (PPE), vicepreședintele Comisiei AGRI, Parlamentul European.

Subvenții APIA ilegale pentru pășune! Președinte asociație crescători de animale, condamnat la închisoare!

Subvenții APIA ilegale pentru pășune! Președinte asociație crescători de animale, condamnat la închisoare!

27 iulie 2021 - 06:11

Teodor-Sorin Manole, la data faptei președinte al unei asociații de crescători de animale, trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. Sentința este definitivă. Președintele asociației de crescători de animale a încasat ilegal de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) subvenții pentru 254 ha de pășune.

Ministrul Oros, declarații în direct ASTĂZI!

Ministrul Oros, declarații în direct ASTĂZI!

27 iulie 2021 - 05:51

Ministrul agriculturii, Adrian Oros, susține astăzi, 27 iulie 2021, o conferință de presă la sediul Ministerului Agriculturii. Declarațiile ministrului agriculturii sunt transmise live, începând de la ora 12:00, pe pagina Facebook Ministerul Agriculturii și a ministrului Adrian Oros.

Agroland Agribusiness, cifră de afaceri de 13,8 milioane lei, în prima jumătate din 2021

Agroland Agribusiness, cifră de afaceri de 13,8 milioane lei, în prima jumătate din 2021

26 iulie 2021 - 21:00

București, 26.07.2021. Agroland Agribusiness (indice bursier AAB) estimează atingerea unei cifre de afaceri de 13,8 milioane lei, în primul semestru (S1) din 2021, în creștere cu 33,4% față de valoarea înregistrată în S1 2020, peste 10 milioane lei. Compania face parte din grupul Agroland, este activă pe piața locală ca entitate de sine stătătoare începând cu 2017, iar pe 15 iunie a.c. a debutat pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB), printr-un plasament privat pentru vânzarea de acțiuni. 

Comunicat APIA de astăzi pentru apicultori: cuantum ajutor pentru acest an!

Comunicat APIA de astăzi pentru apicultori: cuantum ajutor pentru acest an!

26 iulie 2021 - 18:11

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii că pot depune cererile de plată pentru accesarea Programului Naţional Apicol (PNA) până la data de 2 august 2021 inclusiv, având în vedere că termenul limită de 31 iulie 2021 este zi nelucrătoare. Valoarea totală a ajutorului acordat anul acesta pentru apicultori este de 59 de milioane de lei.

Minimis pentru cumpărarea de animale, un ajutor pe care crescătorii români nu l-au mai primit de 5 ani!

Minimis pentru cumpărarea de animale, un ajutor pe care crescătorii români nu l-au mai primit de 5 ani!

26 iulie 2021 - 10:01

Ajutorul de minimis pentru cumpărarea de animale ar fi o gură de oxigen pentru crescătorii de vaci, oi și capre din România în condițiile în care zootehnia o duce din rău în mai rău. Crescătorii români de animale nu au mai primit acest ajutor din anul 2016.

Calendar luna august plata subvențiilor APIA!

Calendar luna august plata subvențiilor APIA!

26 iulie 2021 - 08:16

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță termene importante pentru plata subvențiilor agricole în luna august 2021, atât pentru fermieri, crescători de animale, dar și pentru apicultori.

Cât câștigă un crescător de vaci de lapte din România și cât câștigă unul din Danemarca!

Cât câștigă un crescător de vaci de lapte din România și cât câștigă unul din Danemarca!

26 iulie 2021 - 06:51

Crescătorii de vaci din România depind mult de sprijinul cuplat zootehnic, subvenția europeană cu cel mai mare cuantum în zootehnie, la acest moment. Potrivit unui studiu făcut de Comisia Europeană, un crescător de vaci din România câștigă de 17 ori mai puțin decât un crescător de vaci din Danemarca.

Stâne de oi, ajutor european pentru garduri electrice care le apără de sălbăticiuni!

Stâne de oi, ajutor european pentru garduri electrice care le apără de sălbăticiuni!

26 iulie 2021 - 06:21

Cu sprijinul a două ONG-uri, ciobanii din Parcul Natural Apuseni au găsit o altă metodă de a ține urșii departe de stână decât împușcarea. Cu sprijinul organizațiilor World Wide Fund (WWF) România şi Fauna şi Flora Internaţional, din bani europeni, două stâne de oi din Padiș au montat garduri electrice.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Ferma de vaci complet automatizată: robot de muls DeLaval, plug raclor, robot de hrănit viței

Ferma de vaci complet automatizată: robot de muls DeLaval, plug raclor, robot de hrănit viței

În Ferma Wagner, roboții își scot singuri cheltuiala! Pornind de la un efectiv matcă de numai 18 vaci, câte existau în fermă la momentul în care a preluat frâiele acestui business, Virigil Andru deţine astăzi o turmă de 140 de animale iar tehnica robotizată de muls, pe care a achiziţionat-o recent, îi conferă avantajul de a funcţiona cu un număr foarte mic de angajaţi. De altfel, robotul de muls DeLaval, pentru care a plătit aproximativ 130.000 de euro, reprezintă cea mai mare şi cea mai importantă investiţie din fermă, asigurând azi mulsul a 60 de vaci, cu o producţie medie zilnică de 27 de litri de lapte pe cap de animal. 

Reporter: Liviu Gordea
Imagine: Daniela Radiș

Bovinele care stau iarna pe pășune - 110 exemplare de Galloway în inima Transilvaniei! Semănătoarea TUME Nova Combi Star 4000 Combina John Deere S770i in ferma ITC Seeds!

Bancul zilei

De ziua ta iubito...

De ziua ta iubito...
Ce i-a luat Bulă soţiei de ziua ei? Detalii