Bulgaria va aloca peste 1,3 miliarde leva (aproximativ 665 milioane euro) ca şi subvenţii pentru sprijinirea sectorului agricol în 2012, după ce anul acesta fondurile au fost de 1,1 miliarde leva.
Decizia a fost anunţată după reuniunea care a avut loc între ministrul de Finanţe, Simeon Dyankov, ministrul Agriculturii, Miroslav Naidenov şi reprezentanţi ai organizaţiilor agricole. Reuniunea a fost prima etapă a negocierilor cu privire la cadrul financiar 2012, care se aşteaptă să fie finalizat până la sfârşitul lunii august.
Ca urmare a strategiei aprobate, agricultorii bulgari vor primi 838,1 milioane leva din fonduri europene şi alte 500,2 milioane leva de la bugetul de stat, inclusiv 384,1 milioane leva reprezentând plăţi naţionale directe complementare (plăţile care suplimentează, din bugetul naţional, pe cele primite prin schema unică de plată pe suprafaţă) şi 116,1 milioane leva pentru schemele de ajutor de stat.
Potrivit Ministerului bulgar al Agriculturii, în 2012 guvernul de la Sofia va finanţa producătorii agricoli care se ocupă de legumicultură, cultivarea fructelor, creşterea porcilor şi avicultură.