Gheorghe Dorel Benu, director general în cadrul APIA Bucureşti, reţinut miercuri pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de foloase necuvenite în forma continuată şi favorizarea făptuitorului, a fost pus în libertate, joi seara, de Tribunalul Suceava, după ce i-a expirat ordonanţa de reţinere, instanţa rămânând în pronunţare.
Acesta a făcut o scurtă declaraţie ziariştilor, prin care a precizat că nu este implicat în frauda cu subvenţii la proiectele cu fonduri europene şi că este nevinovat.
De asemenea, au fost puşi în libertate, tot ca urmare a expirării ordonanţelor de reţinere, Delia Moldoveanu, adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Suceava, Ioan Piticari, consilier judeţean, şi medicul veterinar Neculai Toma.
Preşedintele Tribunalului Suceava, Gheorghe Codreanu, a anunţat, joi seara, că pentru Piticari şi Toma s-a decis măsura eliberării sub control judiciar iar pentru Benu şi Moldoveanu s-a amânat pronunţarea pentru vineri, 6 iunie.
Procurorii DNA Suceava au dispus, miercuri seara, reţinerea lui Gheorghe Dorel Benu, director general în cadrul APIA Bucureşti pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de foloase necuvenite, în forma continuată şi favorizarea făptuitorului. În acelaşi dosar au mai fost reţinuţi Delia Moldoveanu, director executiv adjunct APIA Centrul Judeţean Suceava, pentru acordarea de subvenţii cu încălcarea legii sau neurmărirea, conform legii, a respectării destinaţiei subvenţiei, în forma continuată, abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în forma continuată, dare de mita şi omisiunea sesizării, şi Neculai Toma, medic veterinar în cadrul Circumscripţiei Sanitar Veterinare Horodnic şi reprezentantul Asociaţiei Crescătorilor de Animale Horodnic, pentru înşelăciune, în formă continuată, şi tentativă la această infracţiune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, şi instigare la fals în declaraţii, în formă continuată.
Anterior a fost reţinut şi Ioan Piticari, reprezentant al Asociaţiei Producătorilor şi Crescătorilor de Taurine Piatra Şoimului şi consilier judeţean. Agerpres