PLĂŢI AVANS APIA CĂTRE FERMIERI. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunţă numărul fermierilor care au încasat avans din subvenţiile din sectorul ZOOTEHNIC şi cel VEGETAL şi sumele plătite până pe 21 noiembrie 2017.
Redăm comunicatul APIA transmis redacţiei:
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, până la acest moment, au fost transferaţi în contabilitate pentru efectuarea plății un număr de 450 fermieri care au solicitat sprijin cuplat (SCZ) în sectorul zootehnic, în cadrul Campaniei 2017, cu o sumă totală de plată de 2.128.837,59 euro, conform tabelului de mai jos:
În ce priveşte suma totală autorizată la plată atât pentru sectorul vegetal, cât şi zootehnic, reprezentând avans aferent Campaniei 2017, avem 935,52 milioane euro pentru un număr de 743.939 fermieri care au depus Cerere unică de plată.
Precizăm că 644,57 milioane euro s-au plătit din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), iar diferența de 290,95 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi cofinanţare de la Bugetul Naţional.
Reamintim că plăţile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel:
- 4,5993 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 29.09.2017 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 329/05 din 30.09.2017, pentru plăţile finanţate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă);
- 4,5390 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.12.2016 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr.491/01 din 31.12.2016, pentru plăţile finanţate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).