Subvenția pe suprafață ajunge la 170 euro/ha/an pentru fermierii care exploatează până-n 5 ha și 220 euro/ha/an pentru fermierii care exploatează între 5 ha și 30 ha, declară Achim Irimescu pentru TVR. Ministrul agriculturii a mai spus și când să se mai aștepte fermierii români la ceva bani din plățile directe.
Noi am plătit la avans 53 de euro/ha dintr-o subvenție pe suprafață de 170 euro/ha/an pentru fermierii care exploatează până-n 30 ha și 220 euro/ha/an pentru fermierii cu 30 ha, mai spune ministrul agriculturii. Toată lumea așteaptă ca de la 1 decembrie să înceapă plățile normale, deci restul componentei din 170 euro/ha (respectiv 220 euro/ha/an n.n.) Trebuie să ne imgainăm că, dacă la plățile în avans s-a lucrat la mult hulitul modul de plată, pntru o actualizare sau pentru a introduce toate cele 5 componente ale plății pe suprafață este clar că avem nevoie de o nouă modificare sau de o nouă instalare a modulului. Practic, se reia de la zero întreaga muncă. Este greu de prevăzut dacă mai reușim să plătim ceva în această lună. În anii trecuți nu s-a plătit niciodată între 1 decembrie și 30 decembrie, spune ministrul agriculturii.
Plățile ar putea reîncepe de la sfârșitul lunii ianuarie, adaugă șeful Agriculturii românești. Așadar, Agroinfo a avut dreptate! Nu există nicio posibilitate ca plățile directe către fermierii români să se facă înainte de februarie – martie 2016.
Ministrul agriculturii a discutat în ultimele zile cu conducerea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), refacerea acestui soft necesită timp. Nici fermierii din sectorul vegetal și nici crescătorii de animale, ovine, caprine, bovine, nu ar avea șanse, spre disperarea lor, să primească în ianuarie 2016 vreun leu din subvențiile așteptate.
Componentele subvenției pe suprafață sunt: plata unică pe suprafață, plata redistributivă, plata pentru înverzire, ajutor național tranzitoriu (ANT), plata pentru tineri fermieri, unde este cazul.