COMUNICAT. În dimineața zilei de 4 decembrie, președintele ANSVSA, dr. Robert Chioveanu, alături de o echipă de medici veterinari, s-a deplasat la adăpostul unde se află oile salvate de pe nava Queen Hind, care a eșuat în portul Midia, în data de 30 noiembrie, anunță un comunicat Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, transmis pentru AGROINFO.
Scopul vizitei a fost acela de a se asigura că animalele sunt adăpostite în condiții care să le asigure bunăstarea, au furaje suficiente și că primesc toate tratamentele de care au nevoie pentru stabilizarea stării de sănătate.
În prezent, în adăpost se află 180 dintre cele 252 de animale salvate, care se află sub restricție sanitară veterinară, sunt în permanență supravegheate de medici veterinari, iar date privind starea lor de sănătate sunt transmise, zilnic, către celula de criză constituită la nivelul ANSVSA, pentru monitorizare.
Cu toate eforturile depuse de medicii veterinari, 60 dintre oile cu prognostic grav au murit din cauza unor afecțiuni variate produse de condițiile din nava eșuată, iar pentru 11 s-a impus eutanasierea, datorită unor leziuni incompatibile cu viața (fracturi ale coloanei vertebrale, fracturi multiple ale membrelor, afectări grave ale organelor vitale).
Se fac eforturi pentru urgentarea demersurilor întreprinse de către ANSVSA, atât prin intermediul canalelor diplomatice, cât și a celor instituționale, pentru clarificarea situaței juridice a animalelor salvate, astfel încât acestea să poată fi îngrijite pînă la sfârșitul vieții, de către entități care doresc să le adopte și care le pot oferi toate condițiile necesare.