Săracii bogaţi ai României latifundiare

Aşa îşi începe Maestrul George Ostroveanu editorialul pe care-l semnează în nr. 48 al revistei "Profitul agricol" din 17 decembrie 2014. Nici nu ştiu ce e mai odios... paralelismul dintre latifundiarii care asigură "pâinea noastră cea de toate zilele" şi rugăciunea "Tatăl nostru" sau umilirea celor 99% de fermieri ai ţării care n-au nici de-o mămăligă pe zi de fiecare român!

Desigur, prin cifre eronate, Maestrul minimizează şi mai mult rolul păturii de mijloc din agricultură şi pune semn de egalitate între latifundiari şi marii fermieri ai României agrare. Or, latifundiarii notabili ai patriei deţin împreună în jur de 3% din suprafaţa agricolă arabilă a ţării, nicidecum jumătate.
Este binecunoscut ataşamentul Maestrului G. Ostroveanu faţă de "valorile" latifundiarilor, pe care le promovează în revista pe care o conduce şi din virtuţile cărora şi-a făcut instrument de marketing. Desigur, e mult mai uşor să câştigi aurul latifundiarilor (vezi Cooperativa Muntenia, jocul piramidal pe care G. Ostroveanu şi A. Rădulescu l-au creat şi din care au ieşit câştigători, în timp ce "99%" dintre fermierii care au muşcat din această păcăleală spoită plâng şi acum) decât să scrii pentru cei mulţi, dinspre care mulţumirea pecuniară vine mai greu...

O fi bine cu latifundiarii pe post de pâine zilnică, Maestre, dar oare cât ne costă pâinea făcută de latifundiari? S-a tras doar puţin vălul în perioada asta şi au început să curgă milioanele de euro din pâinea neagră! Vă recomand spre lectură un articolul interesant, publicat pe ziarpiatraneamt.ro: "TCE 3 BRAZI - Cel mai profitabil faliment". După ce, anul trecut, societatea a solicitat în instanţă falimentul, au ieşit la iveală datorii de peste 63 de milioane de euro, şi astea raportate în anul 2012. Până în 2014 s-au mai adunat bani la datoria celei mai mari latifundii din ţară...
Dar cât de scumpă o fi pâinea celorlalţi latifundiari din grupul select "1%"? Ne gândim la Adrian Porumboiu şi Comcereal-ul pe care-l administrează, Ioan Niculae de la Interagro, la libanezii de la Agro Chirnogi care se "bucură" şi ei de atenţia DNA. Şi alţii. Oare eforturile prea mari de "albire" a pâinii să fi dat pe dinafară? Sau poate oamenii latifundiarilor - cei mai tari din Ministerul agriculturii - au început şi ei să bată în retragere?
Valeriu Bulgaru scrie în "Reforma agrară din 1921" că Petre Carp, şeful Partidului Conservator şi un mare latifundiar, declara cinic, la un an după ce conservatorii au înăbuşit Marea Răscoală de la 1907 într-o baie de sânge, că "adevăratul părinte al ţăranului este proprietarul". La peste o sută de ani de la Răscoală, întâmplător sau nu, ministrul agriculturii este şeful Partidului Conservator, promovat şi el de un latifundiar, avându-l alături pe Daniel Botănoiu - creaţia personală (declarată!) a lui G. Ostroveanu.

În acest fel, societatea agricolă românească, aflată încă în curs de dezvoltare, prinde aspecte de Lumea a Treia, pe tiparul statelor africane şi sud-americane, cu latifundiari foarte puternici, susţinuţi de stat (în speţă, de Ministerul agriculturii) şi clasa mare şi medie a fermierilor practic fără putere - financiară şi mai ales decizională. Această dezvoltare anacronică a sistemului agricol de la noi este surprinsă de Traian Vedinaş în lucrarea "Introducere în sociologia rurală”: "Despre tiparul dezvoltării Lumii a Treia s-a afirmat că este unul al proastei dezvoltări, ce se caracterizează în special prin risipirea muncii şi risipirea resurselor, iar beneficiarii dezvoltării sunt distribuiţi într-o fracţiune foarte modestă a populaţiei".

Majoritatea latifundiarilor momentului sunt pe tapet cu tot felul de probleme, economice şi juridice, iar în joc sunt foarte mulţi bani. Deposedaţi chiar şi de banala mămăligă pe care, în viziunea "Profitului agricol", cei 99% dintre agricultorii ţării nu şi-o permit, primim la schimb pâinea "neagră" şi foarte scumpă a "latifundiarilor noştri cei de toate zilele". Care, invocând falimentul, ne lasă cu o căruţă de datorii...
Maestre G. Ostroveanu, am scris şi noi despre latifundiarii ţării. Despre tehnologiile agricole moderne, despre producţii, despre un potenţial valorificat în sensul bun al cuvântului. Dar n-am făcut din asta un deziderat. Nu ne-am delimitat de cei mulţi care duc în spate agricultura, ci am susţinut de la bun început ferma de familie - indiferent de mărimea ei. Şi nu i-am aruncat în derizoriu pe cei care nu au încă puterea financiară să fie demni de nasul unora ca d-voastră!