Adama
Vinasa Rompak

SĂPTĂMÂNA VERDE! PRODUSE DIN FERMELE ROMÂNEȘTI la BERLIN!

Publicat: 18 ianuarie 2018 - 11:05
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

COMUNICATUL MINISTERULUI AGRICULTURII! În perioada 19 - 28 ianuarie 2018 va avea loc, la Berlin, Germania, cea de a 83- a ediţie a expoziţiei internaţionale „Săptămâna Verde”, la care Bulgaria va fi țară parteneră, anunță MADR, într-un comunicat transmis pentru AGROINFO.

La ediţia din acest an, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va participa cu un stand la care vor fi prezenți experți din cadrul direcțiilor tehnice iar din partea conducerii instituției va participa secretarul general, Constantin Ilie Aprodu. În desfășurarea evenimentelor de la standul României, la care și-au anunțat prezența mai mulți oficiali, MADR va beneficia de sprijinul Ambasadei României la Berlin.

La standul MADR din incinta expoziției, vizitatorii vor putea degusta produse românești înregistrate cu Indicație Geografică Protejată precum: Magiun de prune TOPOLOVENI din judeţul Argeş, Salam de Sibiu al celor 6 membri ai Asociaţiei Producătorilor de Salam de Sibiu, din judeţele Bacău, Sibiu, Braşov, Călăraşi, Ilfov şi Bucureşti, Novac afumat din Ţara Bârsei, judeţul Braşov. Totodată, Telemeaua de Ibănești de la membrii Asociației pentru promovarea produselor tradiționale de pe Valea Gurghiului, județul Mureş, produs înregistrat cu Denumire de Origine Protejată, va putea fi degustată de cei interesați.

La „Săptămâna Verde” vor fi expuse și produse a căror documentație se află în diverse stadii de verificare la direcțiile de specialitate ale Comisiei Europene: cârnații de Pleșcoi, din județul Buzău, Scrumbia de Dunăre afumată de la membrii Asociației Ro-Pescador din Tulcea şi Cașcavalul de Săveni de la Asociația Producătorilor din Botoșani.verde-la-berlin_b
De asemenea, vor mai fi oferite, spre degustare, alte patru produse a căror

(foto este din arhiva Ambasadei României la Berlin)

documentaţie este în curs de finalizare pentru a obține protecție europeană: Telemea de Sibiu de la Asociaţia Producătorilor de Telemea de Sibiu, Virșli de Hunedoara de la Asociația pentru Promovarea Produsului “Virşli de Hunedoara”, Brânză de Vaideeni obținută de membrii Cooperativei Agricolă Vaideeni și Salată cu icre de ştiucă de la Asociația Ro-Pescador din Tulcea.

Membrii asociaţiilor din judeţele care fac parte din filialele locale ale Federaţiei Naţionale a Producătorilor de Produse Tradiţionale le vor oferi vizitatorilor, spre degustare, preparate din diferite regiuni ale României, cum ar fi produse din lapte: brânză, caşcaval afumat și neafumat, telemea, brânză de burduf în coajă de brad şi în membrană naturală, caş afumat/neafumat.

De asemenea, vor putea fi degustate atât produse din carne (cârnaţi de porc sau oaie, slănină afumată, costiță afumată, muşchi afumat, ghiudem, babic, cârnați picanți, cârnați de casă, pecie afumată, peștișor afumat, clisă afumată, costiță afumată, jumări de porc, cârnați de porc, carne afumată la garniță, mușchi perpelit etc.) cât și produse de panificaţie şi patiserie (cozonac Domnesc, Cozonac Comoara Măcinului, pâine cu cartofi, pâine împletită la tavă). Nu vor lipsi nici produsele din pește (baghetă pescărească, batog afumat, păstrăv ardelenesc, pastramă pescărească, icre de crap, de știucă, sardeluță marinată în ulei picant, batog de somn, pastramă de somn) și nici băuturile spirtoase precum: Pălincă, Țuică de Argeș și Țuică Zetea de Medieșul aurit, dar și cu vin alb şi roşu.

Oaspeții târgului se vor putea delecta, de asemenea, cu delicatese precum dulceață de cireșe amare, căpșuni, vișine, zmeură, gem de prune, zacuscă și tocană de legume, dar și cu vestitele prune uscate de Leleasca. La standul MADR se vor regăsi și gustoasele mere de Voinești.

Motivele tradiționale din ii românești, cu elemente de etnografie și folclor din Oltenia și Crișana, se vor regăsi în decorul standului MADR și îi vor introduce pe vizitatori într-o atmosferă care inspiră tradiție tipic românească. Reamintim că IA face parte din anul 2017 din patrimoniul cultural al UNESCO.

Pentru prima dată la un târg internațional, reprezentanții MADR vor prezenta, în cadrul standului, 16 produse din cele 30 înregistrate în Registrul național al produselor montane: suc natural din mere ”KOP”, suc natural din pere ”KOP”, suc natural din mere şi sfeclă roşie ”KOP”, suc natural de mere, suc natural de pere, suc natural de mere și pere, miere din județul Caraș Severin, cașcaval de Ibănești, smântână de Ibănești, urdă de Ibănești din județul Mureș, cașcaval țărănesc Valdostana, brânză de burduf Valdostana, cașcaval Valdostana din județul Prahova, sana, iaurt și chefir din județul Harghita.

Începând cu anul 2003, MADR a participat la „Săptămâna Verde” de la Berlin, în fiecare an, cu stand propriu.
În perioada 18-21 ianuarie 2018, la Berlin, are loc și a 10-a ediție a Forumului cu tema  ”Modelarea viitorului producției animale – durabil, responsabil, eficient”.

Forumul Global pentru Alimentație și Agricultură și conferința miniștrilor agriculturii au avut loc din 2009 și au păstrat nivelul ridicat al unui format central ce se adresează aspectelor globale referitoare la agricultură și securitate alimentară.
Cele doua evenimente reprezintă repere pentru agenda internațională a sectorului agricol la începutul fiecărui an.

Comunicat MADR. Sursa foto: Arhiva Ambasadei României la Berlin

  

Vizualizat: 1573 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

11 decembrie 2024 - 15:21

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit 1,2 miliarde de euro (1.170.410.582,92 euro) în perioada ianuarie – decembrie 2024 pentru proiectele de investiții și pentru măsurile de mediu și climă finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Din întreaga sumă plătită de AFIR, 1,02 miliarde de euro reprezintă finanțarea Comisiei Europene acordate prin FEADR, iar 152 milioane de euro provin de la Bugetul Național.

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

11 decembrie 2024 - 14:57

În cadrul reuniunii AgriFish care s-a desfășurat în perioada 09-10 decembrie 2024, s-au aprobat concluziile privind o politică agricolă comună post 2027 orientată spre fermieri de către cei 27 de miniștri ai agriculturii din Uniunea Europeană.

Tarif ANSVSA examen trichineloza porc!

Tarif ANSVSA examen trichineloza porc!

11 decembrie 2024 - 14:50

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) recomandă cetățenilor să acorde o atenție deosebită achiziționării și manipulării alimentelor de origine animală, în special în perioada sărbătorilor de iarnă.

Percheziție DIICOT și ANSVSA: Ovine și porci, într-o fermă clandestină!

Percheziție DIICOT și ANSVSA: Ovine și porci, într-o fermă clandestină!

11 decembrie 2024 - 14:14

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează astăzi că la o percheziție făcută în județul Dâmbovița au fost găsite sute de animale neidentificate, ovine și porci.

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

11 decembrie 2024 - 07:05

Crescătorii de bovine beneficiază anul acesta de o subvenție APIA suplimentară pe cap de bovină, ecoschema PD-27 - Creșterea nivelului de bunăstarea a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plățile finale pe 2 decembrie 2024 și sunt la plată și subvențiile care nu au fost incluse pe lista avansului APIA.

URGENT APIA! Cuantum ajutor pe cap ovină/caprină, bovină! Cereți banii la APIA!

URGENT APIA! Cuantum ajutor pe cap ovină/caprină, bovină! Cereți banii la APIA!

11 decembrie 2024 - 06:35

Termen limită 16 decembrie 2024! Mai sunt 5 zile pentru a depune la Agenția de PLăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2025, cereri avizate de către Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ).

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

11 decembrie 2024 - 06:06

Ministerul Agriculturii a postat, pe site-ul oficial, un proiect de hotărâre de Guvern care aduce modificări plăților făcute din fonduri de dezvoltare rurală. Una dintre schimbările importante vizează cazurile în care fermierii nu sunt sancționați. Este vorba de plățile de agro-mediu, agricultură ecologică, plăți pentru zona montană sau alte zone defavorizate și plățile din măsura de silvomediu, împăduriri.

Șeful ANSVSA anunță controale la crescătorii de animale!

Șeful ANSVSA anunță controale la crescătorii de animale!

10 decembrie 2024 - 19:30

"În această perioadă am intensificat controalele la nivel național datorită faptului că rolul Autorității Național Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor este acela de a se asigura că tot ce ajunge pe masa consumatorului sunt produse bune și sigure pentru consum. Spun acest lucru pentru că este important ca populația să achiziționeze produse autorizate și produse doar din unități autorizate și înregistrate sanitar-veterinar," a declarat astăzi Alexandru Bociu, președintele ANSVSA.

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

10 decembrie 2024 - 18:27

Noul comisar european pentru agricultură face eforturi pentru ca mai multe dintre subvențiile europene să fie distribuite fermierilor cu venituri mici, mai degrabă decât marilor afaceri agricole.

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

10 decembrie 2024 - 10:17

Consiliul Agricultură și Pescuit a aprobat luni, 9 decembrie 2024, în unanimitate un set de concluzii privind o politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri, către o agricultură viitoare a UE competitivă, rezistentă la crize, durabilă, favorabilă fermierilor și bazată pe cunoaștere.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Puma 260 AFS Connect - în premiera în România

Puma 260 AFS Connect - în premiera în România

Alături de cele peste 50 de maşini şi echipamente agricole expuse la Agriplanta, Titan Machinery România a prezentat cele mai noi şi moderne tehnologii pentru agricultura de precizie şi irigaţii. De asemenea, cel mai mare model din gama Puma - 260 AFS Connect a fost prezentat în premieră în România.

Interviu cu Bogdan Constantin, PR & Communication specialist Titan Machinery România.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La cumpărături

La cumpărături
Un tip făcea cumpărături într-un supermagazin cu un cărucior în care era şi băieţelul său de doi ani. Detalii