PRODUCȚII RECORD. Datele Institutului European de Statistică - Eurostat - arată că România a ocupat, în anul 2018, locul 3 în UE, după Franţa şi Germania, la producţia de cereale, cu 31,89 milioane de tone. Cifrele Ministerului Agriculturii sunt însă uşor mai ponderate şi indică doar 30 de milioane de tone, din care producţia de cereale păioase din vară reprezintă 12 milioane de tone.
La porumb boabe, România este pentru al doilea an consecutiv pe prima poziţie din UE, cu o recoltă totală de 19 milioane de tone, în creştere cu aproape 33% faţă de 2017 şi un randament de 7,8 tone/hectar, devansând serios Franţa, care a obţinut 12,59 milioane de tone în acest an.
În ceea ce priveşte producţia de grâu, ţara noastră ocupă poziţia a 4-a în UE, cu 10,27 milioane de tone, un plus de 2,36% faţă de anul trecut şi o medie de 4,8 tone/ha, deşi, potrivit ministrului Agriculturii, Petre Daea, a fost un an greu, în care "România a fost răvăşită de o serie întreagă de fenomene naturale extreme". Recolta de floarea soarelui a urcat la 3,35 milioane de tone în 2018, fiind mai mare cu 15,01% faţă de 2017, la un randament de 2,9 tone/ha. Aceste date poziţionează România din nou pe primul loc în UE.
Pe de altă parte, au fost şi culturi unde s-au înregistrat producţii mai mici în 2018, raportat la 2017. Astfel, la orz şi orzoaică, producţia a fost în scădere cu 1,54%, recolta totală ajungând la 1,877 milioane de tone, cu un randament de 5,2 tone/ha; la rapiţă boabe pentru ulei - producţia obţinută este de 1,515 milioane de tone, în scădere cu 9,46% faţă de anul 2017, la un randament de 2,3 tone/ha; la sfecla de zahăr - 921.000 tone, un recul de 21,58% faţă de anul 2017 şi o medie de 40,6 tone/ha, iar la cartofii de toamnă producţia a fost de 2,4 milioane de tone (minus 10,03%), cu un randament de 16,7 tone/ha.
La începutul lunii decembrie, ministrul agriculturii confirma recolta obţinută de România, la peste 30 de milioane de tone de cereale, în plus cu trei milioane de tone faţă de anul trecut, dar şi ocuparea primului loc la producţiile de porumb şi floarea soarelui din Uniunea Europeană.
"Producţia de cereale de anul acesta depăşeşte 30 de milioane de tone. La floarea soarelui am realizat peste 3,35 milioane de tone şi suntem pe primul loc în Uniunea Europeană (UE), fiind cea mai mare producţie de până acum. La porumb mai avem de recoltat 0,5% din suprafaţă în judeţele din centrul tării, dar până în prezent am depăşit 18 milioane de tone. Şi la porumb suntem pe primul loc în UE", a spus Petre Daea.
Dealtfel, încă din vara lui 2018, ministrul susţinea că România "s-a fortificat din punct de vedere agricol" şi "nu va mai părăsi acest piedestal pe care s-a urcat", pentru că fermierii "s-au dotat şi pot face faţă vicisitudinilor naturii".
"În acest an greu, fermierii şi-au dovedit dotarea tehnică de-a lungul vremii. România nu va mai părăsi acest piedestal pe care s-a urcat, pentru că a reuşit să se fortifice. România s-a fortificat din punct de vedere agricol şi se va fortifica în continuare pentru că fermierii ştiu ce au de făcut, s-au dotat, iar rezultatele de producţie îi ajută prin câştig şi pot face faţă vicisitudinilor naturii", a afirmat, la finele lunii august, şeful de la Agricultură.
În replică, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurenţiu Baciu, a susţinut că declaraţiile ministrului Agriculturii privind producţiile record la grâu, porumb şi floarea-soarelui au determinat prăbuşirea preţului la cereale.
"Producătorii sunt nemulţumiţi că aceste declaraţii au determinat prăbuşirea pieţei şi au prejudicii enorme. Producţiile nu sunt nici pe departe istorice, ci sunt mai mici decât anul trecut. La grâu sunt mai mici cu 30% decât anul trecut, iar la floarea soarelui cu 30-35%", a precizat Baciu.
Mai mult, el a susţinut că fermierii au avut pagube în această vară, din cauza secetei din mai-iunie şi a ploilor abundente din iulie.
"Cum putem cere despăgubiri Comisiei Europene pentru aceste pagube, din moment ce ministrul Agriculturii spune că avem producţie istorică? Aceste declaraţii de fapt ne-au băgat mâna în buzunar", a afirmat preşedintele LAPAR, la jumătatea lunii septembrie.
Sursa: Agerpres