ROMÂNIA DEVINE PE ZI CE TRECE O ȚARĂ FĂRĂ ȚĂRANI!

În condițiile în care producțiile cresc liniar accelerat, iar investițiile sunt chiar fulminante. Chiar și valoarea netă a producțiilor este în creștere. Dacă în 1993, contribuția agriculturii în PIB era de 22,6 % în 2016 a atins nivelul de 3,9%. Ca un tablou de necontestat sunt cifrele de participare ale agriculturii în PIB din ultimii 6 ani (2011 – 6,4%, 2012 – 4,7%, 2013 – 5,5 %, 2014 – 4,4%, 2015 – 4,2% și 2016 – 3,9%). Doar o singură sincopă pozitivă în anul 2013!

Îngrijorător nu este acest fenomen care, la urma urmelor, este natural într-o economie în dezvoltare industrială, ci faptul că oricât aș căuta nu prea mai găsesc industrie prin țară. Nici măcar cea ușoară, cum se numea pe vremea Împușcatului, industria alimentară și cea a bunurilor de larg consum. Și mă tot întreb de unde până unde atâta discrepanță. Cum naiba să fim exportatori de țigări și să nu avem tutun în câmp?!

Dar să revenim la oile noastre, este clar că eforturile financiare interne (de cele mai multe ori cu bani împrumutați de la bănci occidentale cu sucursale în România) pentru a acoperi partea din investițiile pe fonduri europene se duc cu precădere spre economiile dezvoltate din zona euro. Oricât ne-am ascunde după sloganuri trebuie să recunoaștem că UE e un fel de Caritas. Dar pentru ei. Pentru că Europa pune un leu (adică, de fapt, ne va întoarce după o anume perioadă acel leu, în urma unor controale cel puțin drastice, dublate de excesul autorităților locale) doar după ce noi cheltuim aproape 2,5 lei, din care 2 lei merg spre principalii decidenți politico-economici din UE.

Pe de altă parte acest flux de cash venit în agricultura românească este benefic principalilor actori implicați în satisfacerea necesităților celor care muncesc în acest sector. Dar și fermierilor mari care au acum de unde pune partea lor în eventualele proiecte dar tocmai de aceea aceste ferme „beneficiază” de condiții de eligibilitate destul de nefavorabile.

Constatarea este că exportăm capitalul românesc, parcă din ce în ce mai pricăjit, către firmele care ne aduc inputuri. Inputuri scutite de TVA spre deosebire de cele produse de piața internă. Să nu vorbesc despre soluțiile alese de unii producători din intern pentru a eluda TVA, altfel fiind din start într-o competiție dezechilibrată. S-a ajuns până acolo încât producătorii de utilaje din UE să fie blocați de comenzile venite din România. Ceea ce ar putea părea de bine, dacă în final, când se va trage linia, nu vom vedea că plătim aproape dublu orice beneficiu inițial!

Atunci când Ministerul Agriculturii vrea să creeze programe care să dezvolte zootehnia și apoi procesarea apar numai piedici. Culmea, în primul rând de la presa generalistă, care vede în orice măsură destinată creșterii eficienței în domeniul agroalimentar tot felul de scenarii pentru potentații vremii. În schimb ducem apă gratis spre fermierii care vor exporta porumbul și grâul spre cei care ne vor aduce spre consum carne, biscuiți, brânzeturi și chiar pâine (e drept congelată). Iar balanța comercială a produselor agroalimentare se adâncește în fiecare an, deși pe talerul nostru tonajul este și de 10 ori mai mare!!! Iar un export de capital românesc agricol, de acestă dată public!

Iar fermierii se mulțumesc cu soluții simple pentru că inițiative economice, precum cea a fermierului Dimitrie Muscă și mai recent a lui Nicușor Șerban, le par mult prea complicate datorită lipsei de strategii de piață. Aici și Guvernul e foarte VINOVAT!

Așa se face că forțăm pământul să producă cât mai mult pentru un profit din ce în ce mai mic. Dar, cel puțin din acest punct de vedere, un mare specialist în agricultură ne promite că doar pământul pus la treabă face treabă! Adică, chestia cu obositul pământului ar cam fi doar scuze pentru a nu produce mai mult! Pâmânt iubit cu sființenie mai ales în Ardeal, acolo unde oamenii știu a odihni țărâna pentru a dospi mai bine pâinea. Noroc că acum 100 de ani soldații români, în majoritatea lor țărani, care își apărau pământul cu sacrificiul suprem, au păstrat viu sentimentul național. Dar acum când țăranii nu-și mai iubesc pământul, ce Doamne iartă-i, i-ar mai face să moară pentru acestă țară?! Aceasta-i întrebarea mea pentru cei care ne conduc!