PROPUNERE LEGISLATIVĂ! Un grup de parlamentari PNL propune un proiect de lege prin care să fie înființare abatoare mobile în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti, având ca obiect de activitate abatorizarea animalelor şi comercializare cărnii.
„Se înfiinţează câte un abator mobil în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti, în subordinea direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi, după caz, a municipiului Bucureşti (...) având ca obiect de activitate abatorizarea animalelor şi comercializare cărnii. Abatorul mobil va funcţiona ca organism prestator de servicii publice de interes local sau judeţean, după caz, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru persoanele juridice, potrivit legii, având ca principal obiect de activitate abatorizarea şi comercializarea cărnii şi îndeplinirea altor activităţi specifice şi conexe”, prevede propunerea legislativă privind înfiinţarea de abatoare mobile, înregistrată la Senat de 15 deputaţi şi senatori PNL.
Programele naţionale de eradicare a bolilor la animale se vor aplica cu prioritate în activităţile abatoarelor mobile şi vor fi coordonare şi verificate de ANSVSA, se arată în proiectul de lege.
Potrivit propunerii legislative, sumele necesare pentru finanţarea înfiinţării abatoarelor mobile se asigură de la bugetul de stat, din fonduri europene sau alte fonduri legale constituite.
Inițiatorii legii spun că această practică este folosită în Europa încă din 1950 și că un abator mobil își poate amortiza costurile în aproximativ trei ani.
În Europa de Vest, abatoarele mobile au fost folosite încă din anul 1950. O astfel de unitate mobilă de sacrificare, acceptată de legislația UE, dispune de 8 angajați în domeniu, care pot sacrifica 40 de vite mari într-o tură de 8 ore. Un astfel de abator mobil își poate amortiza costurile în aproximativ trei ani de la data punerii în funcțiune, însă acest indicator depinde de numărul de animale sacrificate și de costul solicitat pentru sacrificare.
Principalul avantaj pe care îl poate oferi un astfel de punct mobil de sacrificare se referă la fiscalitate și anume: micii crescători de animale pot obține certificate sanitar-veterinare, astfel că își pot comercializa producția în orice punct de desfacere, indiferent dacă decid să se asocieze pentru vânzarea în supermarketuri sau dacă vor să-și monetizeze producția în halele dedicate din piețe, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.
Sursa: Mediafax