SUMĂ URIAȘĂ ÎNCASATĂ ILEGAL DE LA APIA PENTRU PĂȘUNE! Președintele Cooperativei Agricole Zomina Ferm din județul Botoșani a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție fiind suspectat că a încasat ilegal subvenții APIA pentru pășune în valoare de peste 1,6 milioane de lei.
Președintele Cooperativei Agricole “Zomina Ferm” a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată. Alături de președinte, în dosar este și Cooperativa Agricolă „ZOMINA FERM”, trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, susține un comunicat al Direcției Naționale Anticorupție.
Potrivit rechizitoriului întocmitde procurorii anticorupție, în perioada 2010 – 2019, președintele Cooperativei Agricole “Zomina Ferm” a depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false (centralizatoare de împuternicire pentru depunerea cererii unice de plată, formularul III.1, etc.), pentru obținerea în mod nelegal de subvenții pe suprafață pentru terenurile cu destinația pășune situate pe raza orașului Săveni, județul Botoșani.
Prin aceste demersuri, președintele cooperativei ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 1.660.501 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză.
În cauză, s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra unor bunuri mobile, imobile și asupra unei sume de bani, ce aparțin președintelui cooperativei și cooperativei agricole.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoșani cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.