TÂNĂRA CARE ADUCE SPERANȚA! Oana are doar 16 ani, o vârstă fragedă când alți adolescenți sunt preocupați de haine, gadgeturi, bolizi sau ieșitul prin cluburi. Oana nu se încadrează în tiparul superficial al adolescentului. Fata cu cozi împletite, groase, are deja planuri serioase și bine creionate. Noi am zărit-o prima oară într-o fotografie extrem de sugestivă. Imaginea tinerei frumoase alături de doi berbeci care stau disciplinați la poză, cu capetele aproape lipite de tâmplele fetei, pare desprinsă dintr-un alt secol. Din acest punct am pornit să-i aflăm povestea.
Pe măsură ce-i puneam întrebări Oanei, mă uimea maturitatea răspunsurilor ei. Tânăra ciobăniță gândește ca un fermier mare. Cunoaște tot rostul fermei de ovine. Animalele o urmează pe frumoasa păstoriță fără ezitare. O ascultă până și berbecii cei mai îndărătnici. E singura din familie care-i poate convinge să stea cuminți cât ea face un selfie.
Da, sunt foarte cuminți dar nu la orișicine. Cu ai mei nu sunt așa prietenoși. Eu sunt tot timpul cu ei și printre oi și mieluți, spune Oana.
De când era o zvârlugă de fată a început să prindă drag de oile din ferma familiei și își ruga tatăl să o lase să meargă singură cu turma la păscut. Părintele ezita din teamă. Apoi, a prins încredere în fata lui.
Am început cu drag de ele, de când eram mică eram foarte ambițioasă, cum sunt și acum. Fiind crescută printre oi, am început să mă îndrăgostesc foarte mult. De mică îl rugam pe tata să mă lase să merg cu oile singură deși el oarecum se temea să mă lase căci eram foarte mică... Acum are o bază destul de mare în mine. Când merg cu ele pe câmp sau cum sunt acuma pe saivan pot să spun că are încredere că mă descurc și singură cu totul, că sunt destul de multe.
Mai ales vara îmi place să merg cu ele pe câmp și să le îngrijesc. Căci vorba aceea: "Ochii stăpânului îngrașă animalul". Dar merg și la fân ca pe timp de iarnă să avem nutreț, povestește tânăra.
Ferma de ovine a familiei Uilean se află în satul Posmuș, comuna Șieu din județul Bistrița Năsăud. Turma numără acum aproximativ 1.200 de capete de ovine din rasa Țurcană. Mai avem și băle sau oacheșe, dar foarte puține, ne lămurește fata. Dar nu tot timpul a fost așa. Tatăl Oanei a fost crescut de bunici și a dus-o greu. A muncit din răsputeri până să ajungă să aibă turma lui.
Tata de mic copil a fost cioban la oile colectivului, iar după aceea la alți ciobani. Cu multă trudă a ajuns să aibă ferma lui. Și-a dorit tot timpul să aibă oile lui. Bunicii lui au murit destul de devreme, el era în armată, mama era însărcinată, urma să vină pe lume fratele meu. Tata a luptat mult ca să își facă această gospodărie căci nu l-au ajutat prea mult părinții.
Pot să fiu mândră că am așa un tată și că eu am crescut și cresc tot cu oi. Tata a fost destul de sărac, dar nu s-a lăsat învins de gura lumii sau de alte peripeții pe care le-a întâlnit zi de zi, spune cu respect fata oierului.
Părinții sunt tentați câteodată să o convingă să devină doamnă la oraș. Ai mei mi-au mai zis să" merg să mă fac doamnă" căci posibilitate este. Dar dacă eu am crescut în ritmul acesta, mi-ar fi foarte greu să mă adaptez la un alt trai, mărturisește tânăra. Ciobănița de 16 ani este de neclintit în viitorul pe care-l visează și pe care și l-a croit cu atâta atenție și seriozitate.
Oana este acum clasa a X a la Liceul Sportiv din Bistrița. A ales profilul turism și alimentație și nu întâmplător. Planul tinerei este să se ocupe de ferma familiei. Mai mult decât atât, Oana își dorește să dezvolte afacerea. Nu-l pot lăsa singur pe tata. Vreau să rămân în fermă cu ai mei și pe viitor să ne mobilizăm mult mai mult pe produse tradiționale. O fabrică de brânză și produse din carne de oaie, la asta mă gândesc. Am văzut că multă brânză este adusă din import. Și carne de miel, la fel. În ziua de azi nu mai găsim în supermarket brânză, telemea, carne de miel românească. Țăranii noștri o vând cu bani puțini la străini pentru ca ei să o vândă cu preț dublu, spune fata.
Tânăra este un model pentru mulți adolescenți, prin determinarea cu care își urmează drumul ales, fără ca decizia să-i fie știrbită de prejudecăți, de mult clevetitoarea și dăunătoarea gură a lumii, de idei preconcepute, de o mentalitate îmbâcsită care domină câteodată societatea noastră și care condamnă adeseori munca și promovează false valori și false modele. Planurile ei dau speranțe că nu se pierde tradiția oieritului din România. Pentru mulți ar putea să pară neobișnuit că o adolescentă de 16 ani este atât de hotărâtă să conducă o fermă de ovine. La oi au fost mai tot timpul bărbați, dar păstorițele pot să aducă un suflu proaspăt acestei ocupații.
Este admirabilă atitudinea acestei fete care nu se teme să spună cu glas tare că visul ei este să fie ciobăniță și să readucă pe rafturile magazinelor din țară produsele din fermele românești. Acolo unde ar trebui să le fie locul.
Am niște profesori extraordinari care mă încurajează, mai ales profesoara de M3, potențial turistic. Când am început să-i povestesc cu ce mă ocup eu la țară, a rămas oarecum surprinsă că sunt asemenea fete căci mai cunoaște băieți care muncesc și le e rușine să o spună, povestește Oana.
Ambițioasa ciobăniță trebuie cu atât mai mult susținută, cu cât satul în care trăiește, la fel ca alte sate, este părăsit în fiecare zi de tinerii crescuți acolo. La noi în sat nu mai sunt tineri care să duca tradiția oieritului mai departe. Sau să se ocupe de agricultură. Toți pleacă la oraș sau în străinătate.
Tânăra noastră nu are astfel de intenții. Are rădăcinile bine înfipte. Ea vrea să vadă străinătatea doar prin ochii unui turist. Săptămâna trecută, părinții au insistat să meargă cu colegii ei într-o excursie în Italia. Nu eram chiar 100% convinsă că aș vrea să merg, dar părinții au spus să merg că lumea e frumoasă. Să văd și eu în afara țării pentru că eu nu am ieșit până acum din România. A fost frumos, dar gândul îmi era la părinți, la oi, la România.
În ferma de ovine din Posmuș muncește toată familia, părinții, Oana și fratele ei. Au un singur lucrător, așa că sarcinile din fermă se împart riguros. Oana merge cu oile la păscut, participă la mulsul oilor, pentru că nu au personal care să facă asta, și acum a fost ocupată cu alegerea mieluțelor mai mari. Dintre miei, familia a reușit să vândă deja 150 de capete. Am ales mielele mai mari și miei o să mai vindem și prin luna mai, își face socoteala tânăra fermieriță.
La finalul discuției noastre, am întrebat-o pe Oana ce așteptări are de la guvernanți, de la Ministerul Agriculturii. Chiar dacă este doar o adolescentă, o elevă de liceu, Oana știe problemele din agricultură și are schițată o imagine despre actualul ministru al agriculturii.
Eu îl consider pe domnul Petre Daea un om corect și cinstit deși multă lume îi bagă de vină. Dar părerea mea este că e un ministru al agriculturii responsabil de ceea ce face și dânsul chiar își dorește să ducă mai departe agricultura și mai ales oieritul. E un om punctual în privința subvențiilor. Eu il văd ca pe un om foarte ambițios și care dorește să-i ajute pe agricultori.
Noi îi dorim Oanei să nu se schimbe, să rămână la fel de încăpățânată în atingerea scopului și cu sufletul la fel de curat. Ținem pumnii, fată dragă, să ai multe șanse în tot ceea ce faci! Succes, frumoasă ciobăniță!