Din cauza ploilor excesive, producţia de miere s-a redus la jumătate în acest an, iar preţul mierii a urcat cu 10-15 procente, susţine preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.
„Anul acesta am obţinut la nivel naţional doar 50-60% din producţia anuală de miere, iar preţul a crescut deja cu 10-15 procente pe fondul majorării cu 35-40% a preţurilor de achiziţie de la apicultori la unele produse. Vestul şi centrul ţării au fost afectate de secetă, iar în alte zone nerealizarea producţiei a apărut din cauza ploilor excesive. În sudul ţării a plouat în perioada de înflorire a salcâmului, iar în aceste condiţii la nivel naţional am obţinut doar 30% faţă de media anuală, adică în jur de 1.000-1.500 de tone, dintr-o producţie anuală de 4.000-5.000 tone de miere de salcâm. Mierea de tei s-a făcut doar între 30 şi 35% pentru că în aproape toată ţara s-au suprapus ploile, iar mierea de floarea-soarelui, în funcţie de zone, s-a realizat între 45 şi 60%. Numai în Lunca Dunării a fost o producţie de miere aproape de normal”, a explicat preşedintele ACA.
Cu privire la schema de minimis anunţată de Ministerul Agriculturii, Fetea a afirmat că apicultorii au cerut acest ajutor pentru a completa rezervele pentru iernare, astfel încât „să nu avem surprize în primăvară că ne mor de foame familiile de albine”. „Am cerut acest ajutor pentru a completa rezervele de iernare acolo unde se impune. Sunt doar vreo două- trei judeţe care nu au avut probleme. Mi se pare o măsură bună pentru că unii au reuşit să îşi formeze 20% rezerve de iernare, alţii 40% sau poate 50%. Dacă ni se dă această oportunitate este important să avem aceste rezerve de iernare, astfel încât să nu avem surprize în primăvară că ne mor de foame familiile de albine. Judeţele cele mai afectate sunt cele din vestul ţării pentru că au fost calamitate şi din cauza secetei de anul trecut. Anul acesta, în Bihor, Satu Mare sau Arad, nu a plouat decât după ce a înflorit floarea soarelui”, a menţionat Ioan Fetea, potrivit Agerpres.
În perioada 19-21 septembrie 2014, pe Platforma Apicolă Băneasa, va fi organizat Târgul Naţional al Mierii.