ESCROCII PROFITĂ DE NENOROCIREA FERMIERILOR! De parcă nu ar fi de ajuns coșmarul în care se zbat acum fermele românești de creștere a porcilor, masacrarea sutelor de mii de porci din pricina pestei porcine africane, lichidarea fermelor, ar mai fi apărut și falșii veterinari, escroci care intră în ferme sau gospodării și iau porcii sub pretextul efectuării unor analize.
Indivizi îmbrăcați în combinezoane albe ar umbla pe la porțile fermelor și ale gospodăriilor și s-ar prezenta drept medici veterinari. Acești indivizi, falși veterinari, ar ridica porcii din ferme și gospodării sub pretextul că trebuie să testeze animalele fiindcă în localitate ar fi apărut virusul peste porcine africane.
Astfel de cazuri s-ar fi înregistrat la Ciocănești, în județul Dâmbovița, scrie incomod-media.ro. Potrivit sursei citate, reprezentanții DSVSA îi sfătuiesc pe oameni să nu permită persoanelor necunoscute accesul în curți, decât dacă echipajele sunt însoțite de medicul veterinar din comună.
Bărbaţii în halate albe au reuşit să păcălească cel puţin o persoană, care le-a dat un porc „pentru analize”. În Dâmboviţa nu există până acum niciun caz de pestă porcină. Judeţele afectate până în acest moment sunt Satu-Mare, Bihor, Sălaj, Tulcea, Brăila, Constanţa, Ialomiţa, Galaţi, Ilfov şi Călăraşi).
Poliția Dâmbovița a emis, duminică, o informare în care precizează că nu a primit sesizări referitoare la astfel de cazuri, pe raza județului. "Având în vedere informaţiile apărute în mediul online cu privite la persoane care, deghizate în inspectori ANSVSA şi sub pretextul pestei porcine, ridică porci din curţile cetăţenilor, vă informăm că, până în prezent, la nivelul I.P.J Dâmboviţa nu s-a primit o astfel de sesizare sau reclamaţie. Nu am fost sesizaţi de vreo persoană sau instituţie până la acest moment. În ceea ce priveşte loc. Ciocăneşti, medicul veterinar din comună a organizat o campanie de inventariere şi crotaliere a porcilor", a transmis purtătorul de cuvânt al IJP Dâmbovița.
Pe 22 august 2018, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunţat că, până la data respectivă, au fost confirmate 725 de focare de pestă porcină africană (PPA) la porci domestici, în 10 județe din nord-vestul şi sud-estul ţării, respectiv în 156 de localităţi. Potrivit ANSVSA, până pe 22 august au fost confirmate focare de boală în opt exploataţii comerciale din judeţele Tulcea şi Brăila, iar numărul total al porcilor ucişi a ajuns la 117.704: 70.036 de porci în exploataţiile comerciale şi 47.668 de porci în gospodăriile populaţiei.