FERME PĂGUBITE! Prezenţa crescută a speciilor protejate a carnivorelor mari a dus la daune economice semnificative pentru crescătorii de animale şi pune în pericol păstoritul tradiţional, economia locală şi biodiversitatea, se atrage atenția în comunicatul transmis de una dintre cele mai mari organizații de fermieri din Europa, COPA COGECA.
"Prezenţa crescută a speciilor protejate a carnivorelor mari a dus la daune economice semnificative pentru crescătorii de animale şi pune în pericol păstoritul tradiţional, economia locală şi biodiversitatea. Statele membre cheltuiesc milioane de euro din fondul agricol pentru compensarea daunelor şi a măsurilor de protecţie ineficiente. În acest context, experţii naţionali, miniştrii agriculturii şi deputaţii europeni s-au întâlnit pe 18.03.2019 în Parlamentul European, unde au cerut în mod clar Comisiei să-şi reconsidere abordarea privind protecţia carnivorelor mari", se arată în comunicatul COPA-COGECA.
Evenimentul intitulat "Gestionare vs. deteriorare" a fost găzduit de membri ai Parlamentului European, Mariana Petir (Partidul Popular European), Elsi Katainen (ALDE), Eric Andrieu (Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor) şi Maria Gabriela Zoana (Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor), cu sprijinul Preşedinţiei României şi COPA-COGECA.
Acest eveniment a reunit experţi, fermieri şi autorităţi pentru a oferi o imagine de ansamblu a situaţiei şi a propune soluţii pragmatice la această preocupare tot mai mare.
"Voci din întreaga Europă s-au unit, reclamând următoarele aspecte: numărul carnivorelor mari creşte rapid, acestea devin tot mai îndrăzneţe, apropiindu-se de case şi animale şi reprezintă o ameninţare majoră pentru sectorul agricol şi comunităţile rurale. Lupii, urşii bruni şi râsul se înmulţesc acum în Europa, exercitând presiune asupra ecosistemelor şi tradiţiilor pastorale, ceea ce marchează o schimbare alarmantă a statutului lor anterior. Acelaşi lucru este valabil şi pentru cormoranul mare din regiunile de acvacultură. Experţi din Spania, Italia, Franţa, România şi Finlanda au prezentat cazuri grave, care au avut ca efect stoparea producţiei locale, abandonarea păşunilor şi depopularea mediului rural", se precizează în comunicat.
În context, eurodeputatul Eric Andrieu a apreciat că problema marilor carnivore a dus Uniunea Europeană la o răscruce, obligând instituţiile europene să răspundă la întrebări despre viziunea şi ambiţia privind zonele rurale pentru deceniile viitoare.
"Pentru menţinerea vie a păstoritului sunt necesare noi propuneri, împreună cu o abordare echilibrată şi pragmatică", spune Adrieu.
În opinia europarlamentarului Marijana Petir şi a ministrului finlandez al Agriculturii, Jari Lappe, o primă soluţie la această problemă constă într-o mai mare flexibilitate a statelor membre UE de a adapta gestionarea speciilor protejate, în funcţie de particularităţile şi obiceiurile lor.
De asemenea, deputaţii Clara Aguilera şi Elsi Katainen (ALDE) i-au solicitat ministrului Petre Daea să deschidă o discuţie cu privire la anexele directivelor Naturii pentru şi permite o gestionare mai eficientă şi directă a carnivorelor şi a cormoranilor mari, dat fiind faptul că aceste specii nu mai sunt pe cale de dispariţie.
La finalul întâlnirii, secretarul general al COPA-COGECA, Pekka Pesonen, a declarat că măsurile scumpe de protecţie ale carnivorelor mari, insuficiente la acest moment, împreună cu prejudiciile cauzate au un impact negativ asupra sustanabilităţii activităţilor agricole.
"Nimeni nu poate nega faptul că populaţiile de carnivore mari şi daunele aferente au crescut semnificativ de-a lungul anilor. Măsurile scumpe de protecţie, insuficiente la acest moment, împreună cu prejudiciile cauzate au un impact negativ asupra sustanabilităţii activităţilor agricole. Pe lângă dificultăţile economice, fermierii sunt în acest moment împiedicaţi să mai practice păstoritul. Susţinem actualizarea anexelor directivelor Natura, astfel încât acestea să reflecte situaţia din teren şi pentru a permite o gestionare mai activă a populaţiilor de animale. De asemenea, noi trebuie să ascultăm şi să restabilim poziţia fermierilor în această dezbatere, precum şi în gestionarea carnivorelor mari", a spus Pekka Pesonen.