Reclama header big full
Agroinfo
Agroinfo Agroinfo Agroinfo
KWS+
Reclama header after big part 2
Reclama header after big part 3

ORDINUL LUI DAEA CU LIMITAREA NUMĂRULUI DE PORCI, VERIFICAT!

Publicat: 07 noiembrie 2019 - 13:26
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

ORDINUL CU SCANDAL! Ordinul dat de fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, privind dimensionarea exploatațiilor de suine, limitarea la 5 a porcilor crescuți în gospodăriile țărănești nu este încă publicat de Monitorul Oficial, deci, nu a intrat în vigoare. Acest Ordin  a stârnit revolta fermierilor, dar a fost bine primit de Asociația Română a Cărnii și de Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România, care au spus că prevederile limitează extinderea pestei porcine africane.

Ordinul legat de dimensiunea exploatațiilor de porcine a fost semnat, într-adevăr, de domnul Daea, dar nu l-a trimis încă la Monitorul Oficial, a declarat noul ministru al Agriculturii, Adrian Oros.

Trebuie verificat când l-a semnat, să vedem dacă mai avea calitatea de ministru al Agriculturii, a completat premierul Orban.

Ministrul agriculturii a adăugat că Ordinul privind dimensionarea exploatațiilor de porci face parte dintr-un plan de măsuri, asumat de fosta guvernare în fața Comisiei Europene pe data 4 iunie 2019, iar concomitent cu acest Ordin, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, ANSVSA, trebuia să emită un ordin privind normele de biosecuritate în exploatațiile de suine. Planul de măsuri este făcut pentru stoparea răspândirii pestei porcine africane.

Cât privește numărul de porci crescuți în gospodăriile populației, actualul șef de la Agricultură a spus: Cu siguranță, cât voi fi eu ministru, în gospodăriile populației, sigur, în anumite condiții, se vor putea crește porci pentru consum propriu.

Pe 21 octombrie 2019, pe pagina Ministerului Agriculturii a fost publicat Ordinul pentru stabilirea dimensiunilor exploatațiilor de suine și a tipurilor acestor exploatații.

Potrivit Ordinului, se stabilesc dimensiunile pentru exploatațiile de creștere a suinelor pe teritoriul României, astfel:

a) exploatație de creșterea suinelor de subzistență – exploatație agricolă cu un efectiv de maximum 5 capete porcine, cu greutatea de minimum 30 kg;
b) exploatație mică de creșterea suinelor – exploatație agricolă cu un efectiv cuprins între 6-65 capete porcine;
c) exploatație medie de creșterea suinelor – exploatație agricolă cu un efectiv cuprins între 66-130 capete porcine;
d) exploatație mare de creșterea suinelor – exploatație agricolă cu un efectiv de peste 130 capete porcine.

Decizia fostului ministru al Agriculturii, Petre Daea, a stârnit revolta fermierilor. Crescătorii s-au întrebat ce vor face dacă scroafele fată câte 8-9 purcei când Ordinul lui Daea limitează la 5 numărul porcilor dintr-o gospodărie. Același Ordin însă prevede fiscalizarea fermierilor care vor să crească mai mult de 5 porci și supravegherea atentă sanitar-veterinar a fermelor, impunerea unor măsuri stricte de biosecuritate.

VEZI: ORDIN MINISTRUL AGRICULTURII: MAXIM 5 PORCI ÎNTR-O GOSPODĂRIE ȚĂRĂNEASCĂ!

În timp ce Ordinul cu limitarea numărului de porci a stârnit scandal între fermieri, marii producători de carne de porc au salutat această decizie fiind convinși că prin acest Ordin, România nu a fost trecută de Uniunea Europeană în zona roșie a pestei porcine africane, cu risc maxim, și că astfel mai există o șansă pentru industria de creștere a porcului și pentru export.

VEZI: ORDINUL LUI DAEA CU NUMĂRUL DE PORCI, CONSIDERAT SALVATOR!

În aceeași ordine de idei, ministrul Adrian Oros a declarat, în conferința de presă ținută miercuri seara, că riscurile să se interzică exportul de carne de porc din România sunt, în prezent, foarte mari.

Riscurile sunt foarte mari din ce-mi spunea președintele Autorității Sanitare Veterinare care a fost aici la mine, de la ora 4 la ora 6. Am avut o discuție aplicată, și instituțională, și colegială, suntem amândoi medici veterinari și riscurile sunt foarte mari. Am spus încă din 2018, când  a apărut această recrudescență a pestei porcine, că, în opinia mea, s-au luat măsuri incomplete, s-au luat tardiv acele măsuri. Efectul a fost că populația nu a avut încredere nici în autoritățile care trebuiau să ia acele măsuri, nici în eficiența măsurilor și de aceea răspândirea aceasta explozivă a pestei porcine africane, așa cum nu a fost nicăieri în Europa și de aceea ne-am și speriat și sper să nu ajungem în situația să intrăm în zona a treia (zona cu risc maxim de pestă porcină africană n.r.) să fim nevoiți să nu mai exportăm. După modelul altor state, am spus-o și anul trecut, pagubele vor fi pe termen lung și se vor răsfrânge, în primul rând, asupra crescătorilor și a industriei cărnii de porc. Timpul estimat în care putem deveni liberi de această boală este foarte lung. Eu mi-aș dori să nu se întâmple acest lucru, deși suntem foarte, foarte aproape din ce-mi spunea domnul președinte al Autorității (ANSVSA n.r.), a spus Oros.

Deocamdată, ministrul Adrian Oros nu a spus cum va regândi această dimensionare a exploatațiilor de creștere a porcilor.

Vizualizat: 4981 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Maschio Gaspardo la Agromalim 2019

Maschio Gaspardo la Agromalim 2019

Semănătoarea pentru prăşitoare Chrono, premiată la SIMA 2019, a fost una dintre noutăţile prezentate de Maschio Gaspardo la Agromalim 2019. Alături de Chrono, au mai fost expuse alte semănători pentru păioase, discuri, tocători, combinatoare, scarificatoare şi alte utilaje pentru pregătirea solului.

Interviu cu Horia Codrianu – Director Comercial Maschio Gaspardo România

Reporter AgroInfo: Gheorghe Ghişe

Operator imagine: Claudiu Borobei

SAM la Agromalim 2019 A inceput INDAGRA! Hibridul SY Experto - producţie record

Bancul zilei

În trafic

În trafic
Un tip care dorea să îşi vândă maşina, îşi scrie pe o hârtie numărul de telefon şi îl lipeşte pe geamul din spate al maşinii. Detalii