Unde au dispărut inginerii agronomi?

Dacă în ceea ce priveşte scopul financiar, lucrurile sunt explicabile, prima parte a concluziei, legată de tehnologie, ne pune niţel pe gânduri.

Cum putem traduce concluzia cu pricina? Cred că la toate belelele cu care se confruntă astăzi agricultura autohtonă, liniştiţi mai putem adăuga una: dispariţia specialiştilor, în speţă a inginerilor licenţiaţi în ştiinţe agricole ori/şi în medicină veterinară. Ăsta să fie oare adevărul?

O parte dintre dvs îşi mai amintesc cu siguranţă de sistemul implementat de Ceauşescu în agricultură. Printre altele, pe vremea comuniştilor, inginerii agronomi erau legaţi de glie, obligaţi fiind să trăiască la sate, alături de oamenii câmpului. Ei conduceau vestitele CAP-uri ori IAS-uri. Dincolo de istoria de tristă amintire a acelor vremuri (raportările mincinoase, modelul dictatorial de conducere), avem o jumătate bună a paharului: faptul că exploataţiile agricole erau manageriate de specialişti cu diplomă şi cu multă experienţă în practica agricolă.

Imediat după Revoluţia din 1989, românii au ales să desfiinţeze în mod brutal CAP-urile, fără să pună absolut nimic în loc. Evident că inginerii agronomi au dat şi ei bir cu fugiţii, care încotro. Unii pur şi simplu s-au reprofilat, în timp ce alţii au continuat să se implice în activităţi conexe agriculturii. Ideea este că domeniul agricol a cam rămas fără personal de specialitate.

Cum orice proces îşi arată efectele mult mai târziu, la început puţini au sesizat acest lucru. Mai ales că fenomenul dispariţiei specialiştilor este amplificat şi de alte cauze: fărâmiţarea terenurilor, apariţia comercianţilor de inputuri şi maşini agricole, care au crescut cererea de ingineri, etc.  Iată însă că că vine o zi, când trebuie trebuie să tragem linie şi să culegem roadele...

În opinia mea, cel mai mare rău s-a produs însă în alt plan. Sigur, este rău că oamenii cu şcoală agricolă au părăsit domeniul în care s-au pregătit. Dar infinit mai rău este faptul că meseria de agricultor cu diplomă a căzut în derizoriu. Atraşi de posibilitatea de câştiga un ban repede şi mult mai uşor, în activităţi devenite la modă, tinerii şi-au pierdut interesul  de a mai urma Facultatea de Ştiinţe Agricole. Aşa se face că agricultura autohtonă, ajunsă între timp în plină economie de piaţă, a început să se deprofesionalizeze. În ciuda teoriei, emisă chiar de către capitalişti, cum că omul este cel mai important capital.

Aşadar, constatarea studiului pomenit anterior n-ar trebui să mire pe nimeni. El nu face decât să confirme, dacă mai este nevoie,  stadiul actual al agriculturii de la noi. Cel puţin din punct de vedere al profesionalizării.
Practic, în afara unităţilor agricole mari, organizate în societăţi agricole ori alte forme juridice, care sunt gestionate de ingineri agronomi, extrem de puţine ferme mai sunt conduse de ingineri.

Poate vă întrebaţi: şi atunci, cum se aplică tehnologia în astfel de cazuri? Fiecare procedează cum crede de cuviinţă: întreabă un inginer pensionar, care e şi vecin de tarla, apelează la serviciile unui inginer plătit cu ziua ori pur şi simplu face după ureche. Cu rezultatele pe care deja le ştim cu toţii.