Adama
Vinasa Rompak

OFICIAL MADR! AJUTOR DE 100 DE EURO/UVM pentru CRESCĂTORII DE PORCI!

Publicat: 12 august 2020 - 12:16
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

AJUTOR DE CRIZĂ! Crescătorii de porci din România primesc un ajutor de criză de 100 de euro/UVM, anunță astăzi, 12 august 2020, un proiect de ordonanță de urgență publicat pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii.

Potrivit proiectului de act normativ, se instituie o schemă de ajutor de stat cu caracter temporar pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, având ca scop compensarea pierderilor cauzate de pandemia COVID-19, în perioada cuprinsă între 01 martie – 01 iulie 2020.

Beneficiari, criterii de eligibilitate, durata schemei și valoarea ajutorului de stat

Ajutorul se acordă crescătorilor care dețin animale din specia suine, respectiv, întreprinderilor individuale şi familiale, persoanelor fizice autorizate, după caz, precum şi persoanelor juridice care desfăşoară activitate de îngrășare și/sau reproducție a suinelor, denumite în continuare beneficiari.

Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de stat beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:
a) să dețină exploatație cu cod ANSVSA înregistrată/autorizată sanitar veterinar;
b) să desfășoare activitate de îngrășare și/sau reproducție a suinelor în semestrul I al anului 2020, cu excepția celor care dețin exploatații aflate în imposibilitate de populare din cauza măsurilor de restricție sanitare veterinare generate de evoluția pestei porcine africane;
c) nu au solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleaşi costuri eligibile în baza Comunicării CE - Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijin a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 (2020/C91I/01);
d) nu se afla în dificultate, (respectiv reorganizare, lichidare, faliment) în baza evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului la data de 31.12.2019.

Ajutorul de stat se acordă pe capacitatea de producție deținută de beneficiar, echivalent UVM, funcție de categoriile de suine, respectiv, suine la îngrășat și animale de reproducție.

Valoarea totală ce poate fi acordată pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole nu depășește echivalentul în lei a 100.000 euro.

Cuantumul ajutorului este de 100 euro/UVM, echivalent în lei, ratele de conversie fiind 0,3 UVM pentru porc gras, 0,5 UVM pentru animale de reproducție (scroafe și scrofițe);

Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 131.760 mii lei și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anul 2020.

Cursul de schimb euro/leu pentru calcularea valorii totale maxime/cuantumului este cursul Băncii Naţionale a României valabil la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțede urgențe.

Perioada de valabilitate a schemei este cuprinsă între data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență și data de 31 decembrie 2020.

CERERE. ACTE NECESARE!

Beneficiarii depun cererea de solicitare a ajutorului de stat, la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, pe rază căruia își are sediul social sau la centrul județean al APIA, unde a depus cererea de solicitare pentru măsura 14 - Bunăstarea animalelor - pachetul a) – Plăți în favoarea bunăstării porcinelor din cadrul PNDR 2014-2020, însoţită de următoarele documente:

a) copie de pe certificatul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului al beneficiarului, împuternicire și o copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal/împuternicitului;
b) copie de pe documentul de înregistrare sanitar-veterinară/autorizația sanitar-veterinară, după caz;
c) mișcarea animalelor pe o lună din semestrul I al anului 2020, din care să rezulte că a desfășurat activitate de creștere a suinelor, însușită de conducătorul unității;
d) copia schiţei grajdului/halei pentru fiecare exploataţie cu cod ANSVSA asumată de beneficiar prin semnătură, din care să reiasă adresa, suprafaţa utilă a spaţiilor de crestere pentru beneficiarii care au accesat M 14.
e) copia schiței validată de beneficiar aferentă locurilor de cazare, calculate conform prevederilor Ordinului președintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 202/2006 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare care stabileşte standarde minime pentru protecţia porcinelor, cu modificările și completările ulterioare, pentru spațiile de cazare care nu se află în M14;
f) documentele justificative care atestă instituirea restricțiilor sanitare veterinare privind popularea cu suine în semestrul I al anului 2020, dacă este cazul;
g) coordonate bancare/trezorerie;
h) pentru beneficiarii care au accesat măsura 14 - Bunăstarea animalelor - pachetul a) – Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, din cadrul Programului Național De Dezvoltare Rurală –PNDR, 2014- 2020, copiile documentelor prevăzute la lit.a), b), c), d) și g) depuse împreună cu cererea de plată/deconturile justificative rămân valabile și pentru această schemă. A.P.I.A. va prelua datele
operate şi verificate din aplicaţia electronică de gestionare a măsurii M14 - Bunăstarea animalelor - pachetul a) - Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, din cadrul PNDR 2014-2020, referitoare la documentele beneficiarilor pentru exploataţiile cu cod ANSVSA.

Cererea de solicitare a ajutorului de stat și documentele justificative pot fi transmise la centrele judeţene ale APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, și prin fax, poștă sau în format scanat prin e-mail, cu condiția asumării prin semnătură de către reprezentantul legal al beneficiarului pe fiecare pagină a documentelui transmis.

În situaţia în care beneficiarii deţin mai multe exploatații de creștere a suinelor cu coduri ANSVSA situate pe raza mai multor unităţi administrativ-teritoriale din judeţe diferite, aceştia depun o singură cerere la centrul judeţean al APIA pe raza căruia își
are sediul social sau la centrul județean al APIA unde a depus cererea de solicitare pentru măsura 14 - Bunăstarea animalelor - pachetul a) - Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, din cadrul PNDR 2014-2020.

Perioada de depunere a cererilor şi a documentelor justificative este de 20 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2020. Nu se acordă plăți ulterior datei de 31 decembrie 2020, dacă se constată că acestea nu au putut fi efectuate din cauze imputabile beneficiarului, respectiv nedeclararea unui cont valid la APIA.

După expirarea termenului de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat centrele judeţene ale APIA, respectiv al municipiului Bucureşti verifică, aprobă sumele şi centralizează cererile şi transmit la APIA situaţiile centralizatoare cu beneficiarii și sumele cuvenite.

Toate documentele depuse în vederea solicitării ajutoarelor de stat acordate potrivit prezentei ordonanțe de urgență se păstrează la centrele judeţene ale APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, pe o perioadă de 10 ani fiscali de la data la care a fost acordat ajutorul.

Toate documentele care atestă ajutorul cuvenit se păstrează de către beneficiarii ajutorului pe o perioadă de 10 ani fiscali de la data încasării sumei cuvenite.

Beneficiarul are obligația să anunțe orice modificare privind datele din cerere la centrul judeţean al APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, unde a depus cererea de solicitare, în termen de 5 zile lucrătoare de la respectiva modificare.

În cazul nerespectării de către beneficiari a condiţiilor, aceștia sunt obligaţi la restituirea contravalorii sprijinului financiar, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere de la data încasării acestuia, conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Schema de ajutor de stat se modifică / completează, după caz, urmare a solicitărilor Comisiei Europene din perioada procesului de notificare.

După expirarea termenului de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat și primirea Deciziei (Comisiei Europene) privind aprobarea acordării ajutorului de stat, se efectuează autorizarea la plată a beneficiarilor şi se poate constitui obligaţia de plată a acestui ajutor. APIA virează sumele în contul beneficiarilor.


Vizualizat: 9566 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

12 decembrie 2024 - 10:02

Un Ordin MADR, postat în consultare publică pe site-ul oficial al ministerului, schimbă criteriile pentru subvenția APIA PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

12 decembrie 2024 - 09:13

Un proiect de Ordin MADR, publicat în dezbatere, modifică sprijinul cuplat zootehnic pentru venit, SCVZ, pentru creșterea taurinelor de carne în sensul stabilirii vârstei minime în cazul animalelor care fac obiectul acestei forme de sprijin.

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

12 decembrie 2024 - 08:46

Numărul tinerilor fermieri instalați ca șefi de exploatație este în scădere. Bruxelles-ul vrea să-i stimuleze cu ajutoare mai mari pe tineri să aleagă o carieră în agricultură.

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

11 decembrie 2024 - 15:21

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit 1,2 miliarde de euro (1.170.410.582,92 euro) în perioada ianuarie – decembrie 2024 pentru proiectele de investiții și pentru măsurile de mediu și climă finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Din întreaga sumă plătită de AFIR, 1,02 miliarde de euro reprezintă finanțarea Comisiei Europene acordate prin FEADR, iar 152 milioane de euro provin de la Bugetul Național.

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

11 decembrie 2024 - 14:57

În cadrul reuniunii AgriFish care s-a desfășurat în perioada 09-10 decembrie 2024, s-au aprobat concluziile privind o politică agricolă comună post 2027 orientată spre fermieri de către cei 27 de miniștri ai agriculturii din Uniunea Europeană.

Tarif ANSVSA examen trichineloza porc!

Tarif ANSVSA examen trichineloza porc!

11 decembrie 2024 - 14:50

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) recomandă cetățenilor să acorde o atenție deosebită achiziționării și manipulării alimentelor de origine animală, în special în perioada sărbătorilor de iarnă.

Percheziție DIICOT și ANSVSA: Ovine și porci, într-o fermă clandestină!

Percheziție DIICOT și ANSVSA: Ovine și porci, într-o fermă clandestină!

11 decembrie 2024 - 14:14

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează astăzi că la o percheziție făcută în județul Dâmbovița au fost găsite sute de animale neidentificate, ovine și porci.

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

11 decembrie 2024 - 07:05

Crescătorii de bovine beneficiază anul acesta de o subvenție APIA suplimentară pe cap de bovină, ecoschema PD-27 - Creșterea nivelului de bunăstarea a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plățile finale pe 2 decembrie 2024 și sunt la plată și subvențiile care nu au fost incluse pe lista avansului APIA.

URGENT APIA! Cuantum ajutor pe cap ovină/caprină, bovină! Cereți banii la APIA!

URGENT APIA! Cuantum ajutor pe cap ovină/caprină, bovină! Cereți banii la APIA!

11 decembrie 2024 - 06:35

Termen limită 16 decembrie 2024! Mai sunt 5 zile pentru a depune la Agenția de PLăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2025, cereri avizate de către Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ).

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

11 decembrie 2024 - 06:06

Ministerul Agriculturii a postat, pe site-ul oficial, un proiect de hotărâre de Guvern care aduce modificări plăților făcute din fonduri de dezvoltare rurală. Una dintre schimbările importante vizează cazurile în care fermierii nu sunt sancționați. Este vorba de plățile de agro-mediu, agricultură ecologică, plăți pentru zona montană sau alte zone defavorizate și plățile din măsura de silvomediu, împăduriri.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii