NUMIRE ÎN FUNCȚIE! Paul-Rareș Uifălean are 36 ani și peste 13 ani vechime „în câmpul muncii”. Este clujean, absolvent de horticultură la USAMV Cluj din 2004, căsătorit și fericitul tată al unui „ficior de 6 anișori”.
Imediat după absolvire s-a încadrat în privat, la o firmă care vinde inputuri fermierilor, SC AGROTOP SRL. Acolo unde avea să cunoacă un om important pentru viața lui, pe administratorul AGROTOP, Augustin Todea (fost ministru adjunct al Agriculturii înainte de 1989) de la care a învățat foarte mult. După zece ani în vânzarea de inputuri, activitatea care l-a adus în situația de a cunoaște foarte bine fermierii din zonă, a intrat în sistemul de stat în anul 2014 ca director la Casa Agronomului din Cluj. În 2016, datorită desfințării Casei Agronumului, a ajuns la Direcția Agricolă Județeană Cluj pe post de consilier principal, ocupat prin concurs. Din octombrie 2017 ocupă funcția de director executiv DAJ Cluj.
Pe 21 decembrie am trecut să-l felicit pentru ocuparea funcției de director executiv și să aflăm pentru cititorii noștri ce și cum mai este prin aagricultura Clujului. Așa am aflat că producția medie la porumb boabe s-a ridicat la 5022 kg/ha pe o suprafață cultivată de peste 40.000 ha, ceea ce face din porumb principala plantă de cultură din județul Cluj. Ca să vă faceți o idee, imediat după se situează grâul de consum cu puțin peste 11.000 ha, ceea ce înseamnă de aproape 4 ori mai puțin. Chiar și producția medie la grâu este cu 1.000 kg mai mică. Orzul și orzoaica au ocupat 10.350 ha oferind fermierilor o producție medie de 3,5 t/ha. Rapița tinde spre 2.000 ha (1.825 ha), iar ca producție medie se apropie de 2,8 t/ha pe când soia s-a cultivat pe 2.500 ha cu o medie de aproape 2,2 t/ha. Sfecla a trecut de 46 t/ha pe o suprafață de 1.038 ha. Iar cartoful, cea de-a doua pită a românilor, s-a cultivat oficial pe aproape 7.000 ha cu o medie a producției de doar 17 t/ha.
În programul de ajutor de minimis pentru producția de tomate în extrasezon (HG 39/2017) s-au înscris 51 de legumicultori din care doar 30 au dus programul până la capăt, 9 în primul ciclu de producție și 21 în ciclul doi. Cât privește programul cu lâna (HG nr 500/2017), în județul Cluj au fost înregistrați în program 1.503 crescători de oi cu o cantitate estimată de circa 950 t de lână.
Pe larg despre cine va colecta lâna în județ sau de ce au renunțat 20 de legumicultori la banii de minimis, ori despre cum vede noul director executiv anul viitor agricol ca și despre banii europeni în revista Ferma.
În județul Cluj s-au absorbit 44, 599 mil euro prin schemele de plăți finanțate prin Fondul European pentru Garantare în Agricultură (așa numitele plăți directe), 7,464 mil euro pe măsurile compensatorii finanțate pin FEADR (Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală) și 8,408 mil euro prin Bugetul Național (ANT – urile). Subvențiile au fost plătite pentru 31.000 de cereri unice și o suprafață de peste 225.000 ha.