Adama
Vinasa Rompak

MINISTRUL OROS A DESCHIS TÂRGUL DEDICAT ZILEI NAȚIONALE A ROMÂNIEI!

Publicat: 01 decembrie 2019 - 16:00
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! Ministrul Nechita-Adrian Oros a deschis oficial târgul dedicat Zilei Naționale a României, „Mâncăm și trăim românește”. Cu această ocazie, ministrul a înmânat grupurilor aplicante dovada înregistrării în Registrul Denumirilor de Origine Protejate și al Indicațiilor Geografice Protejate pentru cele două produse recent recunoscute, ”Cârnați de Pleșcoi” și ”Telemea de Sibiu”. 

În acest context, ministrul a declarat: ”Târgul de produse tradiționale pe care l-am organizat în curtea Ministerului cu prilejul Zilei Naționale a României este un mesaj simbolic pe care vrem să-l transmitem țăranului român, fermierului român, tuturor celor care trăiesc în mediul rural, tuturor celor care pun în valoare materiile prime locale prin metode tradiționale, care datează din timpuri străvechi. Aceste produse tradiționale, alături de țăranii ospitalieri și gospodari din mediul rural, alături de tradițiile care încă se mai păstrează și de peisajele din satul românesc fac mult bine imaginii României și suntem datori să susținem acest lucru. Avem aici un exemplu de lanț scurt, unde producătorul/ procesatorul se întâlnește direct cu consumatorul, fără intermediari. Este un concept larg răspândit în Europa, la noi mai puțin, dar credem că merită să sprijinim acest demers pentru că este o activitate, în primul rând mai sănătoasă atât pentru producătorii și procesatorii mici cât și pentru consumatori. Noi, Ministerul, ca și autoritate publică susținem acest tip de activitate, iar autoritățile locale au obligația să identifice produsele care pot deveni branduri locale și să sprijine necondiționat producătorii locali”.

targ-oros-palinca_b

De asemenea, ministrul a precizat că la acest moment există 727 de produse tradiționale înregistrate pe scheme de calitate românești și 7 înregistrate pe scheme europene. Totodată, ministrul a adăugat că alte 4 produse se află deja în proces de verificare la Comisia Europeană: cașcavalul de Săveni - IGP (Indicaţie Geografică Protejată), salata cu icre de știucă de Tulcea - IGP (Indicație Geografică Protejată), salata tradițională cu icre de crap - STG (Specialitate Tradițională Garantată), plăcinta dobrogeană – IGP (Indicație Geografică Protejată).

targ-oros-cozonac_b

Totodată, ministrul Oros a mulțumit producătorilor pentru întreaga activitate, pentru curajul de care dau dovadă în industria produselor agroalimentare românești, precum și pentru calitatea produselor oferite. Oficialul a evidențiat, de asemenea, importanța promovării în rândul tinerilor a consumului de produse românești prin intermediul educației, atât în școli cât și în familie.

După ce a vizitat standurile expozanților de la sediul MADR, ministrul a urat ”La mulți ani !” tuturor țăranilor români, fermierilor și tuturor celor care activează în industria alimentară.

targ-oros-cioban_b

Produsele tradiționale reprezintă un adevărat brand de țară care, pus în valoare, poate aduce beneficii economice mediului rural și economiei naționale. Pentru promovarea calității produselor din industria alimentară, MADR a elaborat și implementează legislația cu privire la rețetele consacrate românești, acestea reprezentând  standarde folosite în urmă cu mai mult de 30 de ani, care devin obligatorii pentru cei care doresc aderarea la aceasta schemă voluntară, astfel fiind garantată calitatea.

Alături de ministrul Agriculturii, la deschiderea Târgului, a fost secretarul de stat Florian Emil Dumitru.

targ-oros-api_b

Vizualizat: 1687 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Ordonanță de Urgență! Scrisori de garanție pentru a lua bani europeni!

Ordonanță de Urgență! Scrisori de garanție pentru a lua bani europeni!

13 decembrie 2024 - 06:01

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgență a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbției fondurilor alocate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru renovarea şi dezvoltarea spațiului rural prin creşterea calității vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.262/2009.

Guvern ACUM: Document obligatoriu plată subvenții APIA hectar, cap animal!

Guvern ACUM: Document obligatoriu plată subvenții APIA hectar, cap animal!

13 decembrie 2024 - 05:51

Guvernul a aprobat joi, 12 decembrie 2024, un act normativ care vizează actualizarea Registrului Agricol pentru perioada 2025-2029. Fără adeverință de la Registrul Agricol, niciun fermier, crescător animale nu poate încasa subvențiile APIA.

AFIR: Raport selecție proiecte valoarea totală 202 milioane euro!

AFIR: Raport selecție proiecte valoarea totală 202 milioane euro!

13 decembrie 2024 - 05:35

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe www.afir.ro Raportul de selecție pentru etapa a doua de depunere a proiectelor aferente intervenției DR-25 Modernizarea infrastructurii de irigații din cadrul Planului Strategic 2023 – 2027 (PS 2027).

Comunicat APIA ACUM! Lista cu toate plățile APIA!

Comunicat APIA ACUM! Lista cu toate plățile APIA!

13 decembrie 2024 - 05:25

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 02 – 12 decembrie 2024, a autorizat la plată sumă totală de 108.521.264,61 euro (539.929.424,90 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 479.478 fermieri, astfel:

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

12 decembrie 2024 - 17:30

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Ordonanţa de urgență pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu privire la gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, aferente Politicii Agricole Comune.

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

12 decembrie 2024 - 17:15

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Aprobat de Guvern: Termen prelungit subvenții crescători animale!

Aprobat de Guvern: Termen prelungit subvenții crescători animale!

12 decembrie 2024 - 17:06

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată OUG pentru modificarea art.16 alin. (1) din Legea nr. 195/2028 privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, precum și a art. 15 alin (1) din Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol.

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

12 decembrie 2024 - 10:02

Un Ordin MADR, postat în consultare publică pe site-ul oficial al ministerului, schimbă criteriile pentru subvenția APIA PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

12 decembrie 2024 - 09:13

Un proiect de Ordin MADR, publicat în dezbatere, modifică sprijinul cuplat zootehnic pentru venit, SCVZ, pentru creșterea taurinelor de carne în sensul stabilirii vârstei minime în cazul animalelor care fac obiectul acestei forme de sprijin.

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

12 decembrie 2024 - 08:46

Numărul tinerilor fermieri instalați ca șefi de exploatație este în scădere. Bruxelles-ul vrea să-i stimuleze cu ajutoare mai mari pe tineri să aleagă o carieră în agricultură.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii