URGENȚĂ DE GRAD ZERO PENTRU SALVAREA ȚĂRANILOR! Micile ferme se vor autodizolva, fermierii nu vor mai crește animale, nu vor mai cultiva pământul. Oierii nu au unde să-și vândă mieii și lâna, crescătorii de vaci nu au unde să vândă laptele, gospodăriile țărănești sunt în pericol, avertizează astăzi senatorul PMP Maramureș Severica Covaciu, într-o interpelare pentru ministrul agriculturii, Adrian Oros.
Una dintre cele mai mari probleme ale micilor fermieri și ale familiilor de agricultori din satele românești a fost dintotdeauna valorificarea produselor agricole, fie că vorbim despre produse animaliere ori despre produse vegetale.
În situația în care nu vom da atenție acestei situații, micile ferme se vor autodizolva iar familiile de agricultori nu vor mai crește animale, nu vor mai cultiva terenul și nu vor culege ciuperci, plante medicinale și fructe de pădure, pentru că nu au unde să le vândă. Consecința va fi importul de produse agricole scumpe și nesănătoase. Crescătorii de oi nu au unde să-și vândă mieii și lâna, cei care cresc vaci nu pot valorifica laptele la un preț decent, producătorii de legume și fructe aruncă producții întregi în timp ce pe rafturile marilor magazine majoritatea produselor sunt din import.
Este o urgență domnule ministru salvarea micilor producători agricoli. Anul trecut au fost adoptate câteva proiecte de lege pentru zona de munte cu scopul finanțării unor investiții precum stâne montane, depozite și centre de colectare și prelucrare primară a laptelui, lânii, fructelor, fructelor de pădure, plantelor medicinale, obiective atât de necesare menținerii identității satului românesc și sănătății populației.
Pentru a nu da la o parte ceea ce ar putea fi revitalizat, consider că un real sprijin pentru agricultorii din mediul rural, ar putea fi Camerele Agricole legiferate încă din 2010 prin Legea nr. 283 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură și dezvoltare rurală. Din păcate, camerele agricole au fost înființate doar în 14 județe, iar lipsa totală a finanțării acestora de către stat le-a adus în imposibilitate de a se susține și de a functiona așa cum se întâmplă în alte țări (ex. Franța) Prin urmare, cu un minim ajutor financiar și un cadru legislativ care să asigure competență Colegiului Național al Camerei Agricole Naționale, pentru înființarea Camerelor Agricole în județele în care aceste structuri nu există, putem asigura funcționarea acestora.
Vă solicit, domnule ministru să imi răspundeți, cât mai urgent posibil, dacă aveți în vedere măsuri concrete pentru a susține agricultura României, prin sprijinul adus micilor fermieri și în general agricultorilor din sate. De asemenea, va rog să-mi transmiteți care este planul guvernului pe care îl conduceți privind problema colectării și valorificării produselor din fermele și gospodăriile țărănești, a transmis senatorul de Maramureș, Severica Covaciu, în interpelarea adresată astăzi ministrului agriculturii.