Industria şi agricultura au fost sectoarele care au crescut cel mai mult în trimestrul doi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce activitatea din construcţii a continuat să scadă, potrivit datelor INS, care nu a modificat estimările iniţiale privind PIB.
Produsul Intern Brut a fost în al doilea trimestru cu 1,4% mai mare faţă de rezultatul din aprilie - iunie 2010, uşor sub creşterea din primul trimestru, de 1,7%, dar ca serie ajustată sezonier evoluţia a fost similară. „Industria a fost ramura care a înregistrat cea mai mare creştere a volumului de activitate, cu 4,9%, urmată de agricultură, vânat şi silvicultură, pescuit şi piscicultură (+3,4%)”, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).
Consumul mai mic cu 0,7%
Creşteri uşoare ale volumului de activitate s-au mai înregistrat în activităţile de comerţ, repararea automobilelor şi articolelor casnice, hoteluri şi restaurante, transporturi şi telecomunicaţii (+0,9%) şi în activităţile financiare, imobiliare, de închirieri şi serviciile pentru întreprinderi (+0,3%).
La polul opus, reduceri ale volumului de activitate s-au înregistrat în construcţii (-1,9%) şi în alte activităţi de servicii (-5,5%).
Consumul final total s-a redus cu 0,7%, atât ca urmare a diminuării volumului cheltuielilor pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, cât şi a volumului cheltuielii pentru consum final a administraţiilor publice, ambele cu 0,7 procente.
Importuri - mai mari decât exporturile
Un efect negativ asupra PIB l-a avut evoluţia exportului net ca urmare a creşterii mai accentuate a volumului importurilor de bunuri şi servicii (+7,7%) comparativ cu cea a volumului exporturilor (+6,3%).
În termeni ajustaţi sezonier, PIB a crescut cu 0,2% faţă de primele trei luni ale acestui an.
La nivelul întregului semestru, PIB a crescut cu 1,6% în termeni reali faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, creştere datorată în mod semnificativ de majorarea volumului de activitate din industrie, cu 7,3%. În perioada analizată, agricultura a crescut cu 2,5%, iar comerţul cu 1%.
sursa: mediafax.ro