Cooperativele Agricole Integrate, de tip holding. Iată cum ar suna numele noilor colhozuri, camuflate în ceva ce (doar) sună mai puţin represiv.
De altfel, mai devreme sau mai târziu, lupii singuratici din agricultură nu vor mai avea loc de vânat. Dacă nu le facem noi mai repede, oricum le vor realiza alţii. Realităţile globale nu vor lăsa loc celor mai mici decât pe segmentul agriculturii eco-bio şi al celui tradiţional. Pentru cei care îşi permit să mănânce sănătos, dar şi cu bani mulţi. Dar şi aici integrarea producţiei va fi cuvântul de ordine. Fenomenul a început deja, atât din vest cât şi din est. Fiecare cu particularitatea lui, dar în linii mari urmăresc câştigul cu orice preţ.
Când aud sau citesc prin publicaţiile noastre de specialitate sau chiar la posturile generaliste de televiziune, despre cum se zbat săracii fermieri să ne aducă nouă pâinea pe masă, mai că-mi vine să le ridic câte o statuie la fiecare colţ de tarla. Nu zic că nu muncesc, nu zic că nu fac tot posibilul pentru o agricultură performantă, dar o fac cu gândul la propriul buzunar. Iar atunci când fac bilanţul şi le dă cu minus nu mai e de bine... Se întâmplă parcă din ce în ce mai des, ba la cultivatorii de cartof, ba la cultivatorii de cereale; ba la crescătorii de porci; ba la mai ştiu eu care altă categorie de fermieri. De obicei, la cei care mizează totul pe o singură carte.
Din păcate, iată că super-specializarea începe să dea din ce în ce mai multe rateuri. Iar cooperativa lui Muscă, privită cu reticenţă acum 20 de ani, arborează steagul victoriei în capitalismul devenit domestic. Şi exemplele pot continua cu toţi aceia care au înţeles că integrarea producţiei este aproape ultima şansă de a rezista în faţa concurenţei euro-atlantice.
Citiţi articolul integral în revista Ferma, ediţia 15 – 28 februarie!