APIA SE ÎNNOIEȘTE! Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a atribuit companiei Renault Commercial Roumanie S.R.L un contract în valoare de 7,64 de milioane de lei, fără TVA, pentru achiziţia unui număr maxim de 128 de autovehicule noi ce vor fi distribuite celor 42 de centre judeţene, potrivit unui anunţ de atribuire publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
Achiziţia a fost derulată în comun de către Asocierea dintre APIA, leader de asociere, cu cele 42 de centre judeţene ale Agenţiei.
Anunţul implica achiziţia celor 128 de autovehicule atât prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2017-2019 - Programul RABLA, cât şi fără ajutorul acestui program.
"Acordul cadru prin care se va finaliza achiziţia va fi încheiat şi semnat din partea autorităţii contractante de către toţi membrii asocierii, iar contractele subsecvente care vor fi atribuite în baza acordului cadru vor fi încheiate şi semnate din partea autorităţii contractante separat de către fiecare membru al asocierii, pentru autovehiculele proprii pe care le va achiziţiona. Se estimează achiziţionarea a minimum 1 autovehicul şi maximum 3 autovehicule pentru fiecare membru al asocierii, conform anexei la caietul de sarcini", se menţionează în anunţ.
Contractul a fost atribuit prin licitaţie deschisă, pe baza preţului cel mai scăzut, şi intră sub incidenta acordului privind contractele de achiziţii publice.
Valoarea contractului estimată iniţial a fost de 8 milioane de lei, fără TVA. Autoritatea contractantă a primit o singură ofertă pentru acest contract, care a fost declarată admisibilă şi ulterior câştigătoare.
Sursa: Agerpres