Peste patru mii de fermieri din Harghita, care au depus cereri pentru subvenţii europene, sunt controlaţi în această perioadă de angajaţi ai Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Întrucât numărul cuprins în eşantion este foarte mare în ajutor au sosit şi specialişti din alte judeţe. Directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură Harghita (APIA), Haschi Andras, susţine că numai în eşantionul de control pentru cererile de sprijin pentru suprafaţă sunt cuprinşi patru mii de fermieri, cei mai mulţi din ţară. „Ca în toţi anii, în judeţul Harghita, fiind vorba de o zonă de munte, o zonă defavorizată din punct de vedere agricol şi unde oamenii se ocupă şi de agricultură tradiţională, adică optează şi pentru măsura de sprijin de agromediu, avem de controlat cei mai mulţi fermieri din ţară, adică 4.000 de fermieri doar pentru cererea pe suprafaţă”, a explicat Haschi Andras.
În plus, sunt verificaţi alţi 900 de fermieri care au depus cererea unică pentru animale, în vederea acordării subvenţiei pentru ovine, caprine sau bovine. „Cu ocazia controalelor verificăm terenul, cultura, numărul de animale, crotaliile, toată documentaţia pe care o deţine fermierul, adică caietul fermierului, al fermei, inclusiv dacă platforma de gunoi de grajd este conformă legislaţia”, a precizat Haschi Andras, potrivit Agerpres.
Întrucât numărul de fermieri care trebuie controlat este foarte mare şi două din controale trebuie finalizate în luna septembrie, angajaţii APIA Harghita sunt ajutaţi de peste 20 de colegi de-ai lor din celelalte judeţe, care dispun de maşini dotate cu GPS.