Adama
Vinasa Rompak

Fondurile europene pentru viticultura românească au fost epuizate

Publicat: 09 iunie 2012 - 10:46
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Fondurile europene destinate producătorilor de vin din România, prin Programul Naţional de Suport, în valoare de 210 milioane de euro, pentru perioada 2007-2013 au fost epuizate, scrie cotidianul Ziarul Financiar.

Aceste fonduri aveau ca destinaţie reînnoirea culturilor de viţă-de-vie, precum şi promovarea vinurilor româneşti în ţări terţe.
Românii au cheltuit anul trecut pe vinuri circa 350 de milioane de euro, potrivit estimărilor reprezentanţilor Patronatului Naţional al Viei şi Vinului (PNVV). Din cauza crizei, piaţa vinurilor a scăzut cu 100 de milioane de euro în ultimii ani, de la 450 de milioane de euro în anul 2009.


În 2011, suprafaţa totală cultivată cu viţă-de-vie pentru vin în România a fost de circa 180.000 de hectare, în scădere uşoară faţă de 2010, potrivit datelor de la Ministerul Agriculturii.
Producţia totală de vin a României în 2011 a fost de 4,058 milioane hectolitri, în creştere cu 23% faţă de anul 2010.

Podgoria Cotnari_b


Cantitatea totală de vin românesc comercializat în afara graniţelor a fost de 130.000 hectolitri, iar cantitatea totală de vin provenit din import comercializat în România a fost de 1,134 milioane hectolitri.


Cât priveşte consumul anual de vin în România, acesta este de 24 de litri/cap de locuitor, faţă de 58 litri/cap de locuitor în Franţa, 53 de litri/cap de locuitor în Italia şi 13 litri/cap de locuitor în Statele Unite. AGERPRES

Vizualizat: 2258 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Austriecii aduc expertiza şi inovaţia în viticultura românească

Austriecii aduc expertiza şi inovaţia în viticultura românească

Viticultorii din landul austriac Burgenland au un adevărat renume pe plan internaţional. În prezent, unii dintre ei şi-au extins viile şi în străinătate, printre ţările vizate numărându-se şi România.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii