Adama
Vinasa Rompak

UniCredit Ţiriac Bank lansează un nou pachet de finanţare pentru fermieri

Publicat: 24 ianuarie 2012 - 19:22
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

UniCredit Ţiriac Bank a semnat cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) şi cu Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) convenţia generală privind finanţarea capitalului de lucru pentru desfăşurarea activităţilor curente de către beneficiarii plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic la speciile bovine, ovine şi caprine.

Totodată, UniCredit Ţiriac Bank intenţionează să semneze, în perioada imediat următoare, convenţia privind finanţarea capitalului de lucru pentru desfăşurarea activităţilor curente de către beneficiarii ajutoarelor de stat pentru realizarea angajamentelor asumate voluntar în favoarea bunăstării păsărilor respectiv a bunăstării şi protecţiei porcinelor.

Politica Agricolă Comună (PAC) este susţinută de două instrumente financiare, respectiv Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), din care este finanţat Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), şi Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) care sprijină în special plăţile directe la hectar (SAPS) şi programul de restructurare/reconversie a plantaţiilor viticole.

România va beneficia în 2012 prin SAPS de peste un miliard de euro din FEGA, iar una dintre priorităţile băncii va fi acordarea de facilităţi de finanţare fermierilor care vor depune cererea de plată pe suprafaţă începând cu data de 1 martie 2012.

Bani returnaţi_b

UniCredit Ţiriac Bank oferă un pachet complet de finanţare agricultorilor care beneficiază de fonduri europene şi naţionale nerambursabile, atât prin facilităţi de finanţare dedicate asigurării capitalului de lucru până la încasarea subvenţiilor gestionate de APIA, cât şi prin credite punte, credite de investiţii, scrisori de garanţie bancară şi scrisori de confort pentru proiecte de investiţii prin PNDR.
Sursa: Agerpres

Vizualizat: 1661 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Peste 3.800 de tineri vor să devină fermieri pe bani europeni

Peste 3.800 de tineri vor să devină fermieri pe bani europeni

Tinerii care vor să se instaleze în mediul rural şi să îşi deschidă o afacere agricolă au depus circa 3.860 de proiecte conforme, în perioada 28 noiembrie 2011 - 13 ianuarie 2012, în valoare totală de aproximativ 137,18 milioane de euro, informează un comunicat al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP).

APIA va plăti fermierilor peste 2 miliarde de lei în trei zile

APIA va plăti fermierilor peste 2 miliarde de lei în trei zile

Agentia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) va plăti în perioada 24 ianuarie 2012 – 27 ianuarie 2012, suma de 2,24 miliarde lei (516,21 milioane euro), din Fondul European de Garantare pentru Agricultură (F.E.G.A.) - 1,82 miliarde lei (420,45 milioane euro) şi din bugetul naţional (B.N.) - 417,30 milioane lei (95,76 milioane euro), anunţă APIA  printr-un comunicat de presă.

Agricultura - un dezastru programat?!

Agricultura - un dezastru programat?!

Nepăsarea, nepriceperea, şmecheria, aroganţa sunt printre motivele care vor duce agricultura şi mediul rural spre dezastru, spune Daniel Botănoiu într-un comunicat al Asociaţiei Naţionale a Tinerilor Producători Agricoli din România (ANTPAR).

Bugetul pentru RBDD va fi de peste 35 de milioane de lei în 2012

Bugetul pentru RBDD va fi de peste 35 de milioane de lei în 2012

Bugetul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a crescut anul acesta cu aproape 15 milioane de lei faţă de cel de anul trecut, creşterea substanţială fiind înregistrată la capitolul „Proiecte”.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii