În timp ce fermierii pregătesc noi proteste în această toamnă, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) speră să fi găsit soluţia pentru a debloca această criză, anunţând că va acorda în acest an din bugetul intern plăţi naţionale directe complementare (PNDC), astfel încât sprijinul pe suprafaţă alocat agricultorilor să ajungă la o valoare apropiată de cea din 2009, respectiv 117-118 euro pe hectar.
„Am rearanjat unele sume în bugetul ministerului pentru a putea veni cu această completare a subvenţiei pe suprafaţă. Trebuie să mai facem anumite calcule şi să vedem execuţia bugetară, dar avem convingerea că am găsit sursa pentru a acoperi necesarul”, a precizat ministrul Mihail Dumitru. Astfel, suma primită de fermierii din sectorul vegetal ar fi de 81 euro pe hectar din fonduri europene, plus diferenţa până la 117-118 euro pe hectar asigurată din bugetul MADR.
Ministrul de resort s-a întâlnit vinerea trecută cu reprezentanţi ai fermierilor români pentru a discuta revendicările agricultorilor şi pentru găsirea unor soluţii necesare evitării protestelor anunţate pentru luna septembrie. De la întâlnire au lipsit însă reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli (FNPAR) şi ai Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli Români (LAPAR).
„Consider acest lucru o sfidare a autorităţii în domeniu şi îmi este întărită convingerea că cele două asociaţii de profil acţionează politic şi nu urmăresc neapărat rezolvarea problemelor din agricultură”, a declarat Dumitru într-un comunicat al ministerului.
Acţiunile de protest continuă
În replică, Nicolae Sitaru, preşedintele LAPAR, ne-a precizat: „Nu am participat la negocieri deoarece până acum de fiecare dată când am discutat cu ministrul ne-am convins că nu are putere de decizie. Suntem în continuare dispuşi la dialog, însă până ne vom obţine drepturile am decis să continuăm acţiunile de protest.
Astfel, pentru început, în data de 2 septembrie în cel puţin 25 de reşedinţe de judeţ vom ieşi în stradă, iar dacă tot nu se va rezolva nimic, pe 9 septembrie venim la Bucureşti. Din păcate, locul nostru nu este în stradă ci la câmp”. LAPAR a solicitat ca subvenţia naţională la hectar să fie măcar jumătate din media la nivelul UE, care e în jur de 330 euro.