Plăţile directe şi opţiunile pe care România le are în cadrul noii Politici Agricole Comune au fost printre subiectele discutate marţi de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, şi comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş.
Cei doi oficiali au participat la întâlniri de lucru cu secretarii de stat George Octavian Turtoi şi Daniel Botănoiu. Aceştia au abordat problematica Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR), precum şi cea a viitoarelor subvenţii în agricultură acordate prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).
Discuţiile au vizat şi stadiul actual al viitorului PNDR, calendarul propus pentru definitivarea şi aprobarea acestui document programatic foarte important pentru România, dar şi pregătirea sub-programului tematic pentru pomicultură. De asemenea, a fost reconfirmată acordarea plăţilor naţionale tranzitorii pentru a creşte valoarea sumelor acordate la hectar în viitoarea perioadă de programare. Cele două părţi şi-au reafirmat încrederea că următoarea perioadă de programare va fi fructificată la maximum de către România, fiind o şansă importantă pentru dezvoltarea agriculturii şi mediului rural din ţara noastră.
Obiectivele PNDR 2014 - 2020
Potrivit proiectului României, PNDR 2014 - 2020 conţine măsuri ce vizează dezvoltarea rurală în România, ţinând seama atât de realităţile socio-economice ale ţării şi implicit ale spaţiului rural, cât şi de Politica Agricolă Comună (PAC 2020).
Creşterea competitivităţii sectorului agricol reprezintă unul dintre obiectivele generale ale PNDR 2014 - 2020 în condiţiile în care în sectorul agricol valoarea medie a productivităţii muncii în agricultură este de 4.328 euro/persoană faţă de media europeană de 14.967 euro/persoană în anul 2012.
Al doilea obiectiv general al PNDR se referă la gestionarea durabilă a resurselor naturale şi combaterea schimbărilor climatice, în cadrul căruia acţiunile de intervenţie vor fi direcţionate atât către refacerea, conservarea şi consolidarea ecosistemelor legate de agricultură şi silvicultură, cât şi către promovarea utilizării eficiente a resurselor şi sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii reduse de carbon.
Cel de-al treilea obiectiv, al dezvoltării teritoriale echilibrate, trebuie să combată o realitate care arată un procent al populaţiei la nivelul pragului de sărăcie de 40%, urmărind ca priorităţi dezvoltarea economică în zonele rurale prin reducerea sărăciei şi promovarea incluziunii sociale.
Programul de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 pentru România dispune de o alocare financiară UE din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală de 8,0156 miliarde de euro. Sursa: Agerpres