Adama
Vinasa Rompak

România deţine locul patru în Europa din punct de vedere al producţiei de miere

Publicat: 12 aprilie 2011 - 08:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

România deţine la ora actuală locul patru în Europa din punct de vedere al producţiei de miere, după Germania, Franţa şi Ungaria, cu circa 20.000 de tone anual, şi locul şapte la numărul de familii de albine, cu aproape 1,2 milioane, a declarat, vineri, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACAR), Ioan Fetea, la deschiderea Târgul Naţional al Mierii.

"România are potenţial mult mai mare pentru dezvoltarea sectorului apicol, mai ales că mierea românească din zonele montane şi culinare, unde se face circa 25% din producţia totală de miere este naturală, chiar dacă nu este certificată ecologic, deoarece nu s-au utilizat pesticide sau îngrăşăminte", a spus Fetea.

Potrivit secretarului general adjunct din Ministerul Agriculturii, Sorin Chelmu, în ultimii 20 de ani, datorită puterii slabe de cumpărare, s-au folosit foarte puţine îngrăşăminte şi pesticide în agricultură, ceea ce a fost benefic şi pentru sectorul apicol.

"În anumite zone de deal sau de munte, dar chiar şi în Delta Dunării, nu sunt utilizate îngrăşăminte s-au antibiotice în tratamentul familiilor de albine, fiind una dintre condiţiile impuse de UE pentru a exporta miere. În momentul de faţă sunt 1.100 de apicultori în România care produc în sistem certificat eco aproximativ 3.500 de tone de miere, de la circa 105.000 familii de albine", a spus Chelmu.

Potrivit datelor ACAR, în 2009 s-au produs circa 2.800 tone de miere certificată eco, din care s-a exportat pe piaţa germană circa 1.400 tone.

"Interesul pentru mierea bio din România este foarte mare şi noi nu putem asigura la momentul actual cererea de miere certificată bio pentru vestul Europei. Toţi străinii care au fost în România au constatat că avem condiţii mult mai bune decât sunt în alte ţări din UE, care nu pot asigura consumul pe piaţa şi insistă să dezvoltăm acest sector în România", a precizat reprezentantul ACAR.

Din datele MADR reiese că, în 2009, în România existau 1,1 milioane familii albine, producţia fiind de 21.500 tone, din care la export au plecat 10.654 tone, iar importurile au fost de numai 515 tone.

"La această dată se centralizează producţia de miere obţinută pe 2010", a spus Sorin Chelmu, deşi datele statistice estimează o producţie aproape similară cu cea din 2009.

Cu toate acestea, preşedintele ACAR a afirmat că producţia de miere din 2010 a fost compromisă în proporţie de 30%, fiind de numai 16.000-17.000 de tone, iar acest lucru se vede din lipsa de pe piaţă, mai ales a producţiei de miere de salcâm.

"În 2010 am avut probleme la mierea de salcâm, dar şi cu polenul. A fost prima dată când România nu a putut face polen şi a ajuns să importe din China sau din alte ţări. Sperăm, însă, că 2011 va fi un an mai bogat pentru producţia apicolă. Suntem optimişti pentru că a fost o iarnă bună, nu a dus la îngheţul salcâmului şi cred că vom depăşi 20.000 tone dacă şi condiţiile meteorologice sunt de partea noastră", a spus Ioan Fetea.

Ediţia de primăvară a Târgului Naţional al Mierii, organizat de Asociaţia Crescătorilor de Albine din România (ACAR), se desfăşoară în perioda 8-10 aprilie 2011, pe platforma apicolă Băneasa, în incinta Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură.

Potrivit organizatorilor, peste 95 de producători şi procesatori de miere îşi prezintă oferta, începând cu o diversitate de sortimente de miere românească şi suplimente nutritive pe baza de miere până la alte produse apicole precum polen, propolis, lăptişor de matcă şi derivate ale acestora, produse apiterapeutice şi cosmetice.

ACAR intenţionează ca, începând din acest an, Târgul Naţional al Mierii să fie organizat în două ediţii - una de primăvara - cea din 8-10 aprilie 2011 - şi o ediţie de toamnă, în perioda 2-4 septembrie 2011, considerând că această resursă naturală ŤStupulť - prin bogăţia de produse apicole cu rol nutritiv şi terapeutic pe care le oferă - ar trebui să ajungă tot mai mult în atenţia bucureştenilor.

Sursa: Agerpres

Vizualizat: 1498 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii