Adama
Vinasa Rompak

Proiect MAPDR: Sprijin pentru irigaţii

Publicat: 11 ianuarie 2011 - 15:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Anul 2011 ar putea aduce agricultorilor români un sprijin financiar în sectorul irigaţiilor, dar şi subvenţii pentru culturile de soia şi de orez, în cazul în care demersurile oficialilor din Ministerul Agriculturii vor fi aprobate la Bruxelles.

“Intenţionăm să facem demersuri la Bruxelles pentru acordarea unui sprijin financiar pentru sistemele de irigaţii, mai ales că acest ajutor a dispărut în 2010.

De asemenea, ne interesează să reluăm, în baza articolului 68 din Regulamentul European, subvenţiile pentru anumite culturi importante, dar deficitare, cum ar fi soia nemodificată genetic sau orezul, cultură pe care am putea să o extindem şi chiar să devenim exportatori de orez”, a declarat pentru Agerpres ministrul Agriculturii, la sfârşitul anului trecut. Potrivit acestuia, în 2011 se va încerca şi o relansare a culturilor textile, de in şi cânepă, dar şi a sfeclei pentru zahăr.

Sursa: Agerpres

Vizualizat: 1276 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Puma 260 AFS Connect - în premiera în România

Puma 260 AFS Connect - în premiera în România

Alături de cele peste 50 de maşini şi echipamente agricole expuse la Agriplanta, Titan Machinery România a prezentat cele mai noi şi moderne tehnologii pentru agricultura de precizie şi irigaţii. De asemenea, cel mai mare model din gama Puma - 260 AFS Connect a fost prezentat în premieră în România.

Interviu cu Bogdan Constantin, PR & Communication specialist Titan Machinery România.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La cumpărături

La cumpărături
Un tip făcea cumpărături într-un supermagazin cu un cărucior în care era şi băieţelul său de doi ani. Detalii