Fonduri nerambursabile alocate prin PNDR 2007-2013: 9.998.926.345 euro, din care, pentru proiecte de investiţii: 6.694.097.802 euro şi pentru plăţi directe 3.304.828.543 euro.
Până în octombrie 2013 au fost solicitate 18.051.828.544,74 euro (181%), contractate 5.518.335.156,68 euro (83%) şi plătite: 5.571.918.607,59 euro. Absorbţie efectivă (bani plătiţi) a fondurilor alocate de UE: 63% (investiţii plus plăţi directe).
APDRP va contracta 110% pe fiecare măsură
„Vrem să ajungem la finalul anului 2013 la contractare peste 100%. S-a asumat o decizie prin care putem supracontracta pe fiecare măsură de finanţare un procent de 110% din alocarea măsurii, pentru că, pe parcursul anilor care urmează, se vor mai dezangaja sume din cadrul proiectelor (...). Noi vrem să contractăm mai mult decât alocarea, ca pe măsura disponibilizării sumelor, să nu pierdem banii respectivi, să-i avem pentru alte proiecte”, ne-a declarat George Turtoi, director general al APDRP.
Ce se va întâmpla cu proiectele contractate pe PNDR, care au închis finanţarea şi sunt în al doilea sau ultimul din cei cinci ani de implementare, dar sunt în insolvenţă şi reorganizare?
„Pentru proiectele care au ieşit din perioada de monitorizare, nu mai avem treabă (...). Pentru celelalte proiecte, am făcut o adresă la Uniunea Europeană să ne dea o derogare pentru cei care sunt în insolvenţă din cauza crizei, să nu reziliem contractul şi să luăm banii înapoi. Încă studiază această problemă, să ne dea această derogare să nu lichidăm beneficiarul, să nu îl omorâm de tot, să salvăm ce se poate salva”, a spus Nicolae Popa, director general adjuct al APDRP.
Directorul general, George Turtoi, a precizat că în acest sens există o bază legislativă la nivel naţional. „Avem legislaţia naţională, Ordonanţa 66 din 2011. (...). Când o firmă intră în insolvenţă, automat se face proces verbal de constatare şi Agenţia se înscrie la masa credală. (...) Banii europeni primiţi prin APDRP nu se trec ca datorii în planul de reorganizare, vor deveni o datorie doar la momentul falimentului”, a spus acesta.