Statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un compromis cu privire la reforma politicii agricole comune (PAC), nivelul subvenţiilor agricole nu se va reduce într-o manieră semnificativă.
“În opinia guvernului german, este vorba de un succes franc”, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului german al Agriculturii. În pofida resurselor limitate, nivelul subvenţiilor agricole nu se va reduce într-o manieră semnificativă, ceea ce le va conferi agricultorilor europeni securitatea necesară.
Oficialii agriculturii din statele UE au ajuns, marţi seară, la un acord asupra reformei PAC, unul dintre cele mai ample capitole ale bugetului multianual al UE pentru perioada 2014-2020 şi subiectul unor negocieri intense între cele 27 de state membre ale Uniunii.
Bugetul alocat PAC pentru perioada 2014-2020 se va ridica la nivelul de 373,2 miliarde de euro, însă miniştrii europeni ai agriculturii nu au dat curs recomandării Comisiei Europene privind reechilibrarea ajutoarelor agricole - în prezent repartizate inegal - prin intermediul unei plăţi uniforme la hectar în întreaga Uniune Europeană.
Compromisul găsit, care va fi negociat înainte de a fi dezbătut în Parlamentul European, a fost susţinut de 25 din cele 27 de ţări ale UE.
sursa: Agerpres