Adama
Vinasa Rompak

Guvernul a aprobat noile reglementări privind alocările financiare prin PNDR

Publicat: 25 ianuarie 2012 - 20:48
1 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

Guvernul a aprobat, miercuri, 25 ianuarie 2012, alocările financiare actualizate pentru măsurile de dezvoltare rurală cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) al României pentru perioada 2007-2013, a anunţat biroul de presă al Guvernului.

“Actualizarea acestor alocări ţine cont de cele mai recente modificări ale PNDR aprobate de Comisia Europeană, care prevăd posibilitatea realocării de fonduri între măsurile din cadrul altor axe sau al aceleaşi axe în scopul diminuării sumelor de la măsuri mai puţin accesate şi direcţionarea către măsuri cu o cerere ridicată sau către noile măsuri lansate”, se arată în comunicatul Guvernului.

Potrivit directorului general în cadrul Autorităţii de Management pentru PNDR, Cornelia Mihai, fondurile realocate - în jur de 150 de milioane de euro - vor fi distribuite către măsurile cele mai accesate, respectiv 121, 123 şi 312 din PNDR pentru implementarea unor proiecte de energie regenerabilă, dar şi pentru măsura 322 de infrastructura rurală pentru proiecte de acces la Internet.

Hotărârea de Guvern instituie, de asemenea, posibilitatea decontării cheltuielilor de consultanţă pentru întocmirea dosarului cererii de finanţare integral, în cadrul unei singure tranşe de plată, faţa de plata procentuală în mai multe tranşe, cum era anterior. Acest lucru se va putea face prin excepţie de la regula privind plata proporţională a cheltuielilor de consultanţă şi pentru managementul proiectului.

În acelaşi timp, Autoritatea de Management pentru PNDR se află în negocieri cu Comisia Europeană pentru realocarea unei sume de 740 de milioane de euro de la măsurile cu un grad mai scăzut de accesare către cele mai solicitate măsuri de investiţii din PNDR.

Vizualizat: 3519 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Tabără: Stabilitatea preţurilor produselor agroalimentare face mai mult decât orice mărire de salariu

Tabără: Stabilitatea preţurilor produselor agroalimentare face mai mult decât orice mărire de salariu

O eventuală decizie guvernamentală de creştere a pensiilor şi salariilor se justifică în măsura în care există sustenabilitate economică, a declarat marţi, în Parlament, ministrul Agriculturii Valeriu Tabără.

ANTPAR îi reproşează ministrului agriculturii lipsa unei politici coerente în agricultura românească

ANTPAR îi reproşează ministrului agriculturii lipsa unei politici coerente în agricultura românească

Asociaţia Naţională a Tinerilor Producători Agricoli din România (ANTPAR) atrage atenţia ministrului agriculturii, Valeriu Tabără, asupra lipsei unei politici agricole coerente pentru agricultura românească şi îi reaminteşte acestuia principalele probleme ale agricultorilor români.

Rolul agriculturii în România anului 2011

Rolul agriculturii în România anului 2011

Agricultura joacă un rol esenţial în dezvoltarea unei ţări, mai ales prin prisma faptului că toţi avem nevoie de alimentaţie. De aici porneşte şi faptul că importanţa acestui sector din economie ar trebui să fie una vitală.

MMP supune dezbaterii publice modificarea proiectului de lege privind contravenţiile silvice

MMP supune dezbaterii publice modificarea proiectului de lege privind contravenţiile silvice

Începând cu data de 19 ianuarie 2012, timp de zece zile, Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP) a supus dezbaterii publice proiectul de Lege pentru modificarea unui paragraf din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

România va solicita UE amânarea, până în 2020, a deciziei privind vânzarea de teren agricol către nerezidenţi

România va solicita UE amânarea, până în 2020, a deciziei privind vânzarea de teren agricol către nerezidenţi

România va face un demers către Uniunea Europeană prin care să nu fie obligată să vândă teren agricol către nerezidenţi, până în anul 2020, a declarat, la Berlin, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără.


Guvernul a aprobat 7 obiective de investiţii privind infrastructura de gospodărire a apelor şi de mediu

Guvernul a aprobat 7 obiective de investiţii privind infrastructura de gospodărire a apelor şi de mediu

Guvernul României a aprobat miercuri, 18 ianuarie 2012, Hotărârea de Guvern privind Lista de 7 obiective de investiţii prioritare din infrastructura de gospodărire a apelor şi de mediu.

LAPAR se adresează ministrului de finanţe pentru soluţionarea problemelor cauzate de seceta prelungită

LAPAR se adresează ministrului de finanţe pentru soluţionarea problemelor cauzate de seceta prelungită

Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), în numele producătorilor agricoli din sectorul vegetal, ca reprezentant legal, adresează ministrului de finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, propuneri prinvind rezolvarea problemelor apărute ca efecte ale secetei instalate în toamna anului trecut şi a pierderilor suferite de fermieri.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
1.
MIHAI BOGDAN
|
01. 26, 2012. Thursday 09:16

In sfarsit un lucru bun facut de guvern prin autoritatea de management.Mi-ar placea sa cred ca nu este facut ca urmare a presiunii strazii.... desi tare ma tem ca asa este.Acest lucru trebuia facut acum doi-trei ani si gradul de absorbtie al fondurilor UE ar fi fost cel putin dublu.Plus celelalte efecte(locuri de munca etc etc).Dar totusi e bine ca si in al 13-lea ceas s-a intamplat .Acum sa vedem si transpunerea in practica (normele) pentru ca acum este doar hotararea .
Sper ca acesti bani sa fie folositi pentru a finanta proiectele declarate eligibile dar fara finantare pe toate sesiunile de proiecte din anul 2011 .
Deasemenea n-ar fi lipsit de interes sa se mai organizeze in acest an inca o sesiune pe masura 125 submasura pentru irigatii (tinand cont de seceta extrema care ne afecteaza chiar daca acum a nins)

Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   

Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii