Câte 7 milioane de euro pe an, respectiv 21 de milioane de euro pe trei ani, vor primi apicultorii români prin Programul Naţional Apicol (PNA) 2017-2019, propune Ministerul Agriculturii. Programul a fost aprobat de ministrul Agriculturii şi va fi trimis Comisiei Europene pentru aprobare, anunţă MADR.
După aprobarea Programului, Comisia Europeană va stabili suma alocată pentru perioada solicitată, emiţând în acest sens o decizie în baza căreia Guvernul României va elabora actul normativ de aprobare a sprijinului financiar şi de implementare a măsurilor de sprijin notificate.
Apicultorii pot solicita sprijin prin PNA individual sau prin intermediul unei formei asociative din care fac parte, precizează MADR.
Iată măsurile pentru care apicultorii pot primi bani prin Programul Naţional Apicol 2017-2019:
• achiziţionarea de medicamente pentru tratarea varoozei și nosemozei, atât pentru apicultura convenţională, cât și pentru apicultura ecologică;
• decontarea achiziţionării de stupi/cutii în vederea înlocuirii stupilor uzaţi în urma deplasării în pastoral (nu mai mult de 25% din totalul stupilor deţinuţi de apicultor la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului financiar);
• decontarea achiziționării de accesorii apicole: colector polen, colector propolis, uscător polen, încălzitor miere (nu mai mult de 20% din totalul stupilor deţinuţi de apicultor la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului financiar, cu condiția să mențină minimum 3 ani accesoriile achiziționate);
• achiziționarea de către Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară (ANSVSA) a unor echipamente pentru efectuarea analizelor pentru evitarea falsificării mierii și a produselor apicole și pentru determinarea zonei geografice de proveniență și a autenticității mierii;
• achiziţionarea de mătci (regine) şi/sau familii de albine pentru apicultura convenţională sau ecologică;
• achiziționarea de maturator, centrifugă, topitor de ceară cu abur din inox prin intermediul cooperativelor constituite de minimum 2 ani, conform legislației naționale, membrii cooperativei trebuind să deţină minimum 1500 de familii de albine.
În 2013, România a notificat în Programul Naţional Apicol 2014 - 2016 un efectiv de 1,55 milioane de stupi, iar suma alocată a fost de 20,045 milioane euro.