Încă de la momentul aderării la Uniunea Europeană, România a beneficiat de fonduri importante destinate exclusiv dezvoltării rurale.
Această politică şi-a găsit justificarea prin faptul că spaţiul la care facem referire reprezintă circa 90% din suprafaţa ţării şi constituie căminul a peste 47% din populaţia României, conform ultimului recensământ naţional.
Realizarea investiţiilor în acest domeniu este încă o prioritate pentru Comisia Europeană, care de curând a dispus suplimentarea cu 101.694.000 euro bugetul alocat României din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADER), suma totală destinată dezvoltării rurale pentru perioada 2007-1013 ajungând la peste 13,5 miliarde euro - fonduri europene, de la buget şi contribuţie privată. Banii alocaţi recent, în urma aplicării la nivelul Uniunii Europene a Planului European de Redresare Economică (PERE), vor fi direcţionaţi spre finanţarea unor domenii precum cel energetic, al schimbărilor climatice, energiei regenerabile, biodiversităţii, gestiunii resurselor de apă, inovaţiei şi restructurării sectorului produselor lactate.
Astfel, fondurile aferente Axei 1 din PNDR au fost suplimentate cu 45.884.333 euro, cea mai mare majorare de fonduri, respectiv cu circa 22,9 milioane de euro, fiind destinată măsurii 121- „Modernizarea exploataţiilor agricole”. De asemenea, suma alocată axei 2, pentru măsura 214 - „Plăţi de agro-mediu” a fost suplimentată cu 27.203.145 euro, iar fondurile destinate axei 3 au crescut cu 28.606.522 euro.