Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă privind combaterea evaziunii fiscale, achiziţiile intracomunitare de cereale, legume, fructe, carne, peşte, flori, zahăr şi materiale de construcţii vor avea TVA, iar pentru tranzacţiile în interiorul ţării cu aceleaşi produse, la care se adaugă pâinea, va fi aplicată taxarea inversă, respectiv la beneficiar.
Totodată, se vor stabili prin ordin al ministrului Finanţelor, la propunerea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, încadrarea tarifară a produselor din categoriile vizate şi valorile minime pentru stabilirea bazei de impozitare a TVA.
„În scopul diminuării evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu bunuri din categoriile: cereale şi plante tehnice, legume şi fructe, flori, carne şi preparate din carne, peşte, preparate din peşte şi fructe de mare, zahăr, făină, pâine, o măsură eficientă o constituie aplicarea taxării inverse pentru livrările de astfel de bunuri în interiorul ţării între persoane impozabile înregistrate normal în scopuri de TVA”, se precizează în nota de fundamentare a proiectului. În acest caz, persoana obligată la plata taxei este beneficiarul în locul furnizorului. Practic, colectarea se face la finalul circuitului şi sunt mult diminuate pierderile din diferite tranzacţii între interpuşi.
Se încalcă legislaţia comunitară?
Producătorii autohtoni au primit cu satisfacţie aceste măsuri din partea statului, în vreme ce importatorii se plâng că vor avea costuri mai mari pentru că se va plăti TVA în România, nu în ţara de origine a produselor. De altfel, în nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă, Ministerul Finanţelor admite că atât aplicarea TVA pentru achiziţii intracomunitare, cât şi taxarea inversă privind TVA din anumite tranzacţii în piaţa internă contravin legislaţiei europene, motiv pentru care a propus aplicarea limitată a acestor prevederi, până la finele anului viitor.
Mafia exporturilor
Taxarea inversă va avea efecte de câteva miliarde de euro în sectorul agro-alimentar. Cel puţin asta speră Adrian Rădulescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, care susţine că „era o problemă cu TVA, care nu ajungea la bugetul de stat în multe cazuri, iar statul n-o mai putea returna unuia care era corect. Există firme-fantomă care ocoleau TVA”. El a mai spus că principalul domeniu agro-alimentar supus evaziunii fiscale este cel al exporturilor. Potrivit lui Rădulescu, cei care au făcut exporturi în 2008-2009 au constatat că TVA plătită de ei nu a ajuns la Ministerul Finanţelor.