Adama
Vinasa Rompak

Fonduri UE, înainte de finalizarea proiectelor?

Publicat: 23 martie 2009 - 13:55
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten
Europarlamentarul Constantin Dumitriu (PPE-DE, PD-L) a solicitat Comisiei Europene şi Consiliului acceptarea unei noi metode de efectuare a plăţilor către beneficiarii proiectelor cu finanţare europeană pentru modernizarea agriculturii.
Cererea a venit pe fondul crizei financiare care îi afectează în mod direct pe beneficiari, întrucât aceştia trebuie să aibă disponibilă întreaga sumă pentru care cer finanţare şi abia după ce se încheie proiectul primesc banii de la Comisie. Însă, cum finanţarea prin creditare le este inaccesibilă din cauza restricţiilor impuse de bănci, fondurile riscă să rămână blocate.

„E vorba doar ca banii să fie disponibili mai devreme, astfel încât să putem derula proiectele şi să nu rămânem cu banii neutilizaţi pentru că potenţialii beneficiari nu au cum să îşi asigure finanţarea. Nu cred că astfel vor creşte fraudele pentru că banii vor fi acordaţi doar atunci când există garanţii ferme că acele cheltuieli au fost deja angajate şi achitată partea de co-finanţare.

Aştept acum răspunsul Comisiei şi voi continua demersurile de modificare legislativă prin Parlamentul European”, a spus Dumitriu.
Vizualizat: 1355 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii