Fermierii din judeţul Ilfov au primit subvenţiile europene pe suprafaţă pentru 53.000 de hectare dintr-un total de 55.000 de hectare solicitate la plată în 2010, a declarat, luni, pentru AGERPRES, directorul executiv al centrului judeţean Ilfov al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Ion Nicuţ.
'Centrul judeţean Ilfov al APIA a înregistrat, în 2010, un număr de 3.244 de agricultori care au depus cereri pentru plata subvenţiilor europene, pentru o suprafaţă de 55.000 de hectare, iar la ora actuală au fost acordate plăţi pe aproximativ 53.000 hectare. Mai avem în portofoliu câţiva fermieri care mai au de rezolvat câteva probleme, dar sperăm ca până la sfârşitul lunii martie să-i putem autoriza la plata şi pe acei fermieri' a precizat Nicuţ.
Potrivit acestuia, cei mai mulţi fermieri au utilizat în 2010 aplicaţia IPA Online pentru identificarea parcelelor ceea ce a permis înregistrarea unui grad mic de eroare.
'Cei mai mulţi fermieri au utilizat aplicaţia IPA Online ceea ce ne-a ajutat să nu avem supradeclarări şi un grad mic de eroare. Cred că din acest motiv s-a luat decizia ca în 2011 aplicaţia electronică de identificare să fie implementată şi utilizata la nivel naţional', a explicat directorul executiv al APIA.
Acesta a adăugat că pentru utilizarea aplicaţiei au fost făcute instruiri cu reprezentanţii din primării pentru ai ajuta pe fermieri să identifice parcele agricole în aplicaţia electronică şi să completeze cererea.
'Sperăm ca şi prin Camerele Agricole care se vor înfiinţa, specialiştii preluaţi de la consultanţa agricolă şi din direcţiile agricole să-i ajute şi pe fermieri la această identificare', a explicat şeful centrului local Ilfov al APIA.
În 2011, sprijinul financiar pe care îl vor primi fermierii sunt plăţile pe suprafaţă din fonduri europene (SAPS) şi formele complementare din bugetul naţional. 'Mai sunt alte măsuri de sprijin, precum cea a culturilor verzi, prin care se urmăreşte refacerea fertilităţii solului prin încorporarea de masă vegetativă în sol. Deşi a fost accesibilă şi anii trecuţi, aceasta este puţin cunoscută de fermieri, iar din cauza lipsei de informaţii, fermierii se feresc să o folosească pentru că nu ştiu ce înseamnă. Noi le-am prezentat toate avantajele acestei măsuri', a adăugat Ion Nicuţ.
Prin măsura 214 de agromediu fermierii, dar şi alţi utilizatori de terenuri agricole care îşi asumă, în mod voluntar, angajamente de agro-mediu pentru o perioadă de 5 ani de la acordarea primei plăţi pot primi până la 130 d euro/ha.Fermierii trebuie însă ca după recoltarea din toamnă să însămânţeze terenul cu aşa zisele culturi verzi (ex rapiţă) pentru regenerarea terenului şi vor primi plata pe ha numai dacă în luna martie, controlul efectuat de APIA relevă faptul că s-a realizat încorporarea vegetativă a solului.
De asemenea, pentru 2011, fermierii mai pot accesa fonduri şi pe măsura de agricultură ecologică, o măsura nouă din PNDR derulată prin APIA, până în prezent doar un singur fermier din centrul local Brăneşti solicitând o cerere pentru 5 hectare de grâu ecologic. 'Consider că toţi fermierii care au legume pot fructifica această măsură de sprijin', a subliniat directorul executiv al APIA.
În opinia acestuia, dovedirea dreptului de folosinţă al terenului sau lipsa documentelor reprezintă una din cele mai mari probleme cu care se confruntă fermierii din Ilfov în vederea obţinerii subvenţiilor pe suprafaţă. 'Pentru că Ilfov este un judeţ limitrof zonei metropolitane, au fost terenuri cumpărate de străini, care au plecat după căderea pieţei terenurilor, iar persoanele care l-au arendat nu mai au cu cine să încheie contracte', a explicat Ion Nicuţ.
APIA a început luni, în localitatea Măgurele (Ilfov) campania 'Lucrezi terenul, depui cererea de sprijin şi accesezi fonduri europene', în cadrul căreia fermierii au fost informaţi cu privire la fondurile destinate schemelor/măsurilor de sprijin pe suprafaţă în anul 2011, precum şi la modalitatea de accesare a acestora.
Campania de primire a cererilor de plată va demara de marţi, 1 martie, până pe data de 16 mai 2011. Pentru cererile de plată depuse după data de 16 mai se vor aplica penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere până în data de 10 iunie inclusiv. După acestă dată, cererea de sprijin nu mai este admisă la calculul plăţii pentru anul în curs.
Potrivit APIA, pentru a beneficia de sprijinul financiar pe suprafaţă, fermierii trebuie să depună la centrele locale ale APIA, în intervalul menţionat, o singură cerere de plată. Pot beneficia de măsurile de sprijin pe suprafaţă persoanele fizice şi/sau juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune etc.
De asemenea, sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin un hectar, formate din parcele agricole cu suprafaţa de cel puţin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole sau al arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare.
Nu în ultimul rând, solicitantul trebuie să respecte Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC) pe toată suprafaţa fermei.
În 2011, pachetul financiar de sprijin pentru fermierii români este estimat la 1,6 miliarde euro în 2011, din care 1,3 miliarde euro din bugetul Uniunii Europene (UE).
Cuantumul alocat schemei de plată SAPS din fonduri europene a fost de 80,36 euro/ha, în 2010, dar în 2011, raportat la numărul de hectare şi la valoare, va fi de 100 euro/ha. De asemenea, sprijinul financiar alocat pe suprafaţă din bugetul naţional a fost anul trecut de 50,64 euro/ha, pentru 2011 urmând să fie aprobată o sumă cel puţin de acelaşi nivel.
Sursa: Agerpres