Reclama header big full
KWS+
Reclama header after big part 2
Reclama header after big part 3

Cine sunt primii fermieri care iau bani prin noul PNDR?

Publicat: 01 februarie 2016 - 11:20
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten
Calendarul sesiunilor PNDR în 2016

132 de tineri fermieri au semnat, în luna ianuarie 2016, contracte de finanțare cu AFIR pentru Submăsura 6.1 din PNDR 2014-2020. Aceștia sunt printre primii fermieri români la care vor ajunge banii europeni alocați prin noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR). Iată câte proiecte au fost depuse, selectate și contractate în total și când va deschide AFIR noi măsuri din PNDR 2020!

Potrivit datelor publicate de MADR, până pe 22 ianuarie 2016, AFIR a contractat 132 de proiecte depuse în 2015 pe Submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” din PNDR 2014-2020. Valoarea proiectelor contractate este de 5,47 milioane euro. În total, 2.874 de tineri fermieri au solicitat, anul trecut, fonduri pentru instalare în mediul rural, în valoare totală de 120,86 milioane euro. Până pe 22 ianuarie 2016, AFIR a selectat 1.388 din proiectele depuse de tinerii fermieri. Valoarea proiectelor selectate este de 58,61 milioane euro.

Din banii alocați prin noul PNDR pentru tineri fermieri vor fi plătite și 362 de proiecte nefinalizate din perioada 2007-2013, transferate în PNDR 2014-2020 prin procedura de tranziție.

Tot până pe 22 ianuarie 2016, AFIR a mai contractat 84 de proiecte, în valoare totală de 1,15 milioane euro pe Submăsura 19.1 „Sprijin pregătitor pentru dezvoltarea strategiilor de dezvoltare locală”. Submăsura 19.1 din PNDR 2014-2020 a fost printre primele măsuri deschise în 2015 și a strâns 180 de cereri de finanțare, cu valoare totală ce depășește 2,435 milioane euro, din care AFIR a selectat deja 175 de proiecte, în valoare de 2,38 milioane euro.

 contracte-afir_b

Datele MADR privind situația proiectelor depuse în cadrul PNDR 2014-2020 la data de 22 ianuarie 2016, conform Registrului Electronic al Cererilor de Finanțare, arată că pe măsurile PNDR deschise în 2015 au fost depuse în total 7.690 proiecte, în valoare de peste 1,549 miliarde euro. Au fost deja selectate 1.844 proiecte, iar 216 proiecte au fost și contractate. Tot din PNDR 2020, AFIR va mai plăti 7.852 proiecte nefinalizate din PNDR 2007-2013 și transferate în noul PNDR. Valoarea acestora este de 106,46 milioane euro.

Când și pentru ce puteți lua bani prin PNDR în 2016?

Prima măsură din 2016 din noul PNDR va fi deschisă în luna februarie, însă măsurile cele mai așteptate de fermieri vor fi accesibile abia din martie. Iată calendarul sesiunilor PNDR 2014-2020, anunțat de MADR:

Februarie
- Măsura 1 - Transfer de cunoștințe și acțiuni de informare: formare profesională pentru beneficiarii M10;

Martie
- M 1 - Formare profesională pentru fermieri, în special beneficiarii sM 6.1, sM 6.3;
- M 2 - Consiliere, elaborare și implementare plan de afaceri pentru beneficiarii sM 6.1 și sM 6.4;
- sM 4.2 - Schema de minimis pentru consultanță pentru pregătirea proiectelor de investiții finanțate prin schema GBER agricol, inclusiv în sectorul pomicol;
- sM 8.1 - Dezvoltarea zonelor împădurite și îmbunătățirea viabilității pădurilor;
- sM 4.1 - Investiții în exploatații agricole;
- sM 4.1a - Investiții în exploatații pomicole;
- sM 4.2 - Procesarea/marketingul produselor agricole;
- sM. 4.2a - Procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol;
- sM 4.3 - Dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice;
- sM 4.3 - Infrastructură agricolă și silvică - irigații;
- sM 6.1 - Instalarea tinerilor fermieri;
- sM 6.2 - ~nființarea de activități neagricole în zone rurale;
- sM 6.3 - Dezvoltarea fermelor mici;
- sM 6.4 - Crearea și dezvoltarea de activități neagricole, sesiunea 2016;
- sM 7.2 - Crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică;
- sM 7.6 - Investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural;

Aprilie
- M 1 - Activități demonstrative și acțiuni de informare pentru fermieri;
- sM 4.2 - Schemă de ajutor de stat (GBER) procesare produse agricole în produse nonagricole, inclusiv în sectorul pomicol;
- Schema de minimis aferentă M 7.2 - Crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică în domeniul educațional și social;
- sM 9.1 - ~nființarea și funcționarea grupurilor de producători în agricultură și silvicultură, și sM 9.1a - Grupuri de producători în sectorul pomicol;
- sM 16.4 - Cooperare, lanț scurt, inclusiv în sectorul pomicol;
- LEADER;

Mai
- Schemă ajutor de stat aferentă sM 4.3 - Infrastructură agricolă și silvică, componenta infrastructură de acces silvic;
- Schema de minimis aferentă sM 7.6 - Investiții asociate conservării patrimoniului și pentru menținerea tradițiilor și moștenirii spirituale;
- sM 16.1 - Cooperare, înființare și funcționare grupuri operaționale, inclusiv în sectorul pomicol;

Iunie
- M 2 - Consiliere pentru înființarea și dezvoltarea formelor asociative ale fermierilor;
Iulie
- sM 6.5 - Schema pentru micii fermieri;
August
- M 2 - Consiliere, elaborare și implementare plan de afaceri pentru beneficiarii sM 6.2 și sM 6.4;
Septembrie - octombrie
- sM 15.1 - Serviciul de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor.

Vizualizat: 5491 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Exclusiv! Ce șanse au fermierii români să câștige procesele cu AFIR?

Exclusiv! Ce șanse au fermierii români să câștige procesele cu AFIR?

Milioane de euro sunt disputate în instanțele de judecată din România între fermierii care accesează bani europeni pentru diferite proiecte și Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR) care le cere banii înapoi din diverse motive. Cine câștigă și cine pierde? O să fiți uimiți să aflați ce șanse au fermierii în războiul cu AFIR!

AFIR analizează propunerile din teren pentru simplificarea PNDR 2014 – 2020

AFIR analizează propunerile din teren pentru simplificarea PNDR 2014 – 2020

Aţi participat la dezbaterile AFIR privind simplificarea legislaţiei pentru accesarea fondurilor europene prin PNDR 2014 – 2020? Agenţia analizează propunerile dumneavoastră.

PNDR 2007 – 2013: 8.000 de proiecte finanțate prin axa LEADER

PNDR 2007 – 2013: 8.000 de proiecte finanțate prin axa LEADER

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a aprobat acordarea de fonduri nerambursabile pentru 7.949 de proiecte de investiții, prin intermediul celor 3 măsuri de finanțare din cadrul Axei LEADER a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013, informează Agenţia.

PNDR 2007-2013: Câţi bani a plătit AFIR şi cât vom pierde din fondurile UE?

PNDR 2007-2013: Câţi bani a plătit AFIR şi cât vom pierde din fondurile UE?

Până pe 28 decembrie 2015, cu patru zile înainte de închiderea totală a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 - 2013, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a plătit către beneficiarii Programului peste 8,21 miliarde euro, din bani europeni şi din bugetul naţional. Suma plătită reprezintă aproape 90% din totalul fondurilor europene alocate României de Uniunea Europeană prin PNDR 2007-2013.

Condițiile artificiale pun piedică banilor europeni! Ghidul AFIR e plin de aberații, spun consultanții!

Condițiile artificiale pun piedică banilor europeni! Ghidul AFIR e plin de aberații, spun consultanții!

Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR) a lansat la începutul lunii decembrie 2015 Ghidul de prevenire a neregulilor – crearea condițiilor artificiale în accesarea fondurilor europene PNDR 2014-2020. Documentul ar musti de aberații, spun nemulțumiți consultanții. Dacă ar respecta acest Ghid, fermierilor români le-ar fi cam greu să mai ajungă la bani europeni.

PNDR 2020: Cum se împart 268 de milioane de euro și cine beneficiază de bani?

PNDR 2020: Cum se împart 268 de milioane de euro și cine beneficiază de bani?

Prin PNDR 2020, agricultura ecologică beneficiază de o alocare directă de 268 milioane euro. Din această sumă,  200,7 milioane de euro reprezintă finanțarea Uniunii Europene prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Ce măsuri pot fi accesate de fermieri în cadrul agriculturii ecologice?

Care măsură de finanțare din fostul PNDR a avut cea mai mare căutare?

Care măsură de finanțare din fostul PNDR a avut cea mai mare căutare?

91,3% este rata de absorbție pe fostul PNDR 2007-2013, dacă luăm în calcul și avansul încasat în 2008, 561 de milioane de euro, spune ministrul agriculturii.

Șeful AFIR vrea să mai salveze ceva din cele 800 de milioane de euro, pe care riscăm să le pierdem!

Șeful AFIR vrea să mai salveze ceva din cele 800 de milioane de euro, pe care riscăm să le pierdem!

Sunt încă destule lucruri care se pot face acum, în aceste ultime două săptămâni, pentru a pierde cât mai puțin din cei peste 800 de milioane de euro rămași de plătit pentru a atinge o absorbție cât mai aproape de 100%, spune Andras Szakal, noul șef al Agenției de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR).

Alte articole in aceasta categorie

ANUNȚ AFIR DE ASTĂZI despre AJUTORUL DE 50.000 DE EURO pentru TINERII FERMIERI!

ANUNȚ AFIR DE ASTĂZI despre AJUTORUL DE 50.000 DE EURO pentru TINERII FERMIERI!

15 septembrie 2020 - 09:17

COMUNICAT. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale primește până în data de 15 octombrie 2020 solicitări de finanțare prin submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Pragul de calitate pentru primirea proiectelor, începând cu 16 septembrie, este de 25 de puncte.

VEȘTI IMPORTANTE DESPRE SUBVENȚIILE APIA ALE FERMIERILOR ROMÂNI!

VEȘTI IMPORTANTE DESPRE SUBVENȚIILE APIA ALE FERMIERILOR ROMÂNI!

14 septembrie 2020 - 11:19

CE SE ÎNTÂMPLĂ CU PLĂȚILE DIRECTE ALE FERMIERILOR? A crescut bugetul pentru agricultură, pentru noul exercițiu financiar 2021-2027. Plafonarea subvențiilor la suma de 100.000 de euro va fi aplicată doar pentru schema de plată unică pe suprafață (SAPS) sunt câteva dintre veștile aduse de la Bruxelles de reprezentanții fermierilor români, care au participat la discuții, Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR). Inserăm comunicatul APPR.

CÂȚI CRESCĂTORI DE ANIMALE CER AJUTORUL DE 300.000 EURO PENTRU UN ABATOR?

CÂȚI CRESCĂTORI DE ANIMALE CER AJUTORUL DE 300.000 EURO PENTRU UN ABATOR?

13 septembrie 2020 - 10:26

BANI PENTRU ABATOARE ÎN ZONA MONTANĂ. Niciun crescător de animale nu solicită, până la această dată, ajutorul european pentru construirea unui abator în zona montană. Ministerul Agriculturii a alocat peste 12 milioane de euro pentru această măsură deschisă în PNDR 2020, investiții în abatoare de capacitate mică în zona montană. Potrivit informațiilor Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ajutorul de 300.000 de euro pentru un abator nu a tentat pe nimeni până la această dată.

EURODEPUTAT BUDA: INTERZIS STATELOR MEMBRE UE SĂ ÎMPOVĂREZE FERMIERII CU CONDIȚII ÎN PLUS FAȚĂ DE REGULAMENTELE EUROPENE!

EURODEPUTAT BUDA: INTERZIS STATELOR MEMBRE UE SĂ ÎMPOVĂREZE FERMIERII CU CONDIȚII ÎN PLUS FAȚĂ DE REGULAMENTELE EUROPENE!

11 septembrie 2020 - 08:53

FĂRĂ BIROCRAȚIE. Regulamentele europene sunt interpretate în România, de multe ori, prin adăugarea de noi condiții pentru obținerea subvențiilor europene, de sarcini administrative în plus pentru fermieri. Regulile europene nu sunt făcute să încurajeze birocrația. Este interzis statelor membre UE să adauge sarcini în plus, dincolo de regulamentele europene, fermierilor, a declarat europarlamentarul român Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei AGRI, Parlamentul European.

SE AMÂNĂ! DECIZIE COMISIA EUROPEANĂ pentru FERMIERI!

SE AMÂNĂ! DECIZIE COMISIA EUROPEANĂ pentru FERMIERI!

06 septembrie 2020 - 19:46

CONSULTARE FERMIERI. Comisia Europeană a anunţat, pe 4 septembrie, că amână intrarea în vigoare a noii legi privind agricultura ecologică.

96% din DESPĂGUBIRI, PLĂTITE pentru GRINDINĂ, FURTUNI ŞI PLOI TORENŢIALE. Ce RISCURI ACOPERĂ ASIGURĂRILE AGRICOLE!

96% din DESPĂGUBIRI, PLĂTITE pentru GRINDINĂ, FURTUNI ŞI PLOI TORENŢIALE. Ce RISCURI ACOPERĂ ASIGURĂRILE AGRICOLE!

03 septembrie 2020 - 20:32

DOAR 22% DIN TERENUL ARABIL AL ROMÂNIEI ESTE ASIGURAT. Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) a lansat un ghid cu informaţii utile despre poliţele de asigurări agricole, dedicat fermierilor.

START CERERI la APIA! CUM SOLICITAŢI DESPĂGUBIRILE de SECETĂ! DOCUMENTE NECESARE

START CERERI la APIA! CUM SOLICITAŢI DESPĂGUBIRILE de SECETĂ! DOCUMENTE NECESARE

02 septembrie 2020 - 15:29

TERMEN LIMITĂ 15 SEPTEMBRIE! Ministerul Agriculturii anunţă că Ordonanţa de Urgenţă aşteptată de fermieri a fost, în sfârşit, publicată în Monitorul Oficial şi fermierii ale căror culturi agricole înfiinţate în toamna anului 2019 au fost calamitate de secetă pot depune la centrele APIA cererile pentru a primi despăgubiri.

RĂZBOI DECLARAT al FERMIERILOR: CEI CARE SUNT PUŞI PE COMBINAŢII TREBUIE SĂ RENUNŢE!

RĂZBOI DECLARAT al FERMIERILOR: CEI CARE SUNT PUŞI PE COMBINAŢII TREBUIE SĂ RENUNŢE!

01 septembrie 2020 - 16:22

COOPERATIVE ADEVĂRATE VERSUS PSEUDOCOOPERATIVE. Uniunea de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV) atrage atenţia că „există, în România, foarte multe pseudocooperative sau SRL-uri cu nume de cooperativă agricolă, care doar profită de oportunităţi/facilităţi şi care apreciem că vor abandona această activitate imediat ce nu va mai fi stimulată”. Ce măsuri propune UNSCV pentru „însănătoşirea sistemului cooperativelor agricole” şi pentru a ajuta micii fermieri să se asocieze!

MINISTRUL OROS: AM ALOCAT 10 MILIOANE DE LEI pentru LICEELE AGRICOLE!

MINISTRUL OROS: AM ALOCAT 10 MILIOANE DE LEI pentru LICEELE AGRICOLE!

25 august 2020 - 16:25

DECLARAȚIE. Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a anunțat astăzi că a alocat 10 milioane de lei pentru finanțarea liceelor agricole din toată țara. Am semnat 56 de contracte de finanțare, spune șeful MADR.

AJUTOARE COVID-19 şi pentru LEGUMICULTORI. Care sunt CONDIŢIILE MINIME pentru beneficiari

AJUTOARE COVID-19 şi pentru LEGUMICULTORI. Care sunt CONDIŢIILE MINIME pentru beneficiari

20 august 2020 - 23:35

Şedinţă de consultări astăzi, 20 august, la sediul MADR, cu asociaţiile profesionale ale fermierilor din toate sectoarele agriculturii. Invitaţi la discuţii au fost şi reprezentanţii legumicultorilor, OMIŞI până acum de pe lista beneficiarilor de sprijin în urma pierderilor provocate de criza economică generată de COVID.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Recoltat de grau pe coline cu combina Massey Ferguson 7360 PLI si Colina Harvesting

Recoltat de grau pe coline cu combina Massey Ferguson 7360 PLI si Colina Harvesting

#colinaharavesting #masseyferguson #MF7360PLI #combinaMF

Combina aparţine firmei Colina Harvesting, specializată în activităţi de recoltat şi fondată în 2019 de către Ionuţ Socaciu și Grațian Ştefănuţ. Combina Massey Ferguson Beta 7360 PLI a fost prima mare achiziţie a companiei. „Ne-am bazat mult pe nevoile fermierilor, de aceea am și ales o combină de recoltat performantă, de pantă, fiindcă zona unde activăm noi şi, în special, județul Cluj este o zonă de deal/colină - de aceea şi firma se numește Colina - de la zona unde activăm și Harvesting/recoltat", ne-a declarat Ionuţ Socaciu.

Massey Ferguson Beta 7360 PLI este pregătită pentru lucru în pantă şi dispune de un sistem de reglare şi "orizontalizare" automată electro-hidraulică până la: 20% transversal, 30% longitudinal ascendent şi 10% longitudinal descendent. Deşi headerul PowerFlow de 5,6 m poate fi considerat mic, pentru zona de deal este suficient. Sistemul de alimentare PowerFlow cu benzi transportoare nu lasă materialul să se adune la cuţite şi îl dirijează spre melc, care îl conduce la pick-up şi în aparatul de treierat.

Cabina SKYLINE cu încălzire şi aer conditionat, scaun operator Maximo Evolution cu suspensie pneumatică, cotieră şi joystick multifuncțional PowerGrip şi computer de bord Tech Touch oferă confort şi condiţii ideale de lucru. „Nu am avut niciodată probleme, doar reviziile și întreţinerea curentă. Nu avem angajați, lucrăm doar noi şi o îngrijim bine... trebuie să fii atent, să ai ureche muzicală. Întreținerea nu este costisitoare, facem de 2 ori/an revizie capitală (filtre de aer, uleiul de motor, ulei grupuri, ulei hidraulic) și întreținerea zilnică în campanie - în fiecare dimineață combina este «suflată» şi gresată", precizează Ionuţ Socaciu.

Află detalii despre oferta de utilaje Tehnodiesel de la reprezentanții companiei.• Dudeștii Noi, jud. Timiș - tel. 0256378003• Bonțida, jud. Cluj - tel. 0373 550 105

Ridichea furajera - cea mai buna cultura pentru inverzire Tractoarele Massey Ferguson și încărcătoarele Weidemann în acțiune! Fermy Show - Tratamentul la sămânță

Bancul zilei

De ziua ta iubito...

De ziua ta iubito...
Ce i-a luat Bulă soţiei de ziua ei? Detalii