Odată cu lansarea primei sesiuni de cerere de proiecte din 2014, pentru Măsura 121 a noului Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), solicitanții de fonduri europene nerambursabile pot depune cererea de finanțare online.
Cererile de finanțare pentru proiectele de investiții depuse pe Măsura 121 „Modernizarea exploatațiilor agricole” pot fi depuse pe pagina de internet a APDRP, începând cu data deschiderii sesiunii, respectiv 20 mai 2014. De asemenea, solicitanții de fonduri pentru fermele de familie pot depune cererile şi în format tipărit la oficiile judeţene ale APDRP, ca și până acum.
Cum se procedează?
Potrivit MADR, pentru depunerea online a cererii de finanţare, solicitanții trebuie să se înregistreze (sau să se autentifice, dacă sunt deja înregistrați) pe pagina de internet a APDRP, apoi să completeze, cu informații specifice, o serie de formulare de identificare. Ulterior, după înregistrare, solicitantul va încărca în format electronic Cererea de Finanțare completată, împreună cu documentele anexate. După încărcarea tuturor documentelor, solicitantul va selecta opțiunea de a depune proiectul și, astfel, acesta este transmis automat către APDRP.
„Dacă depunerea proiectului a fost realizată cu succes, se va emite un număr de înregistrare unic aferent depunerii respective. Alocarea bonurilor de ordine se va realiza prin generarea unei secvenţe unice pentru fiecare sesiune în parte. Ulterior, dacă proiectul este declarat neconform, solicitantul va primi din partea APDRP o notificare în acest sens. Dacă proiectul este conform, acesta va urma toate etapele procedurale de evaluare şi selecţie”, precizează APDRP.
Mai multe detalii privind depunerea cererii online sunt prezentate în Ghidul Solicitantului publicat pe pagina de internet a APDRP.