Până în prezent, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi Agenţia de Plăţi pentru Agricultură au efectuat plăţi din PNDR în valoare de 4,12 miliarde euro. Este un progres faţă de anul 2011, când această sumă a fost de 2,77 miliarde euro, a declarat într-un interviu ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.
“România a primit prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 8,1 miliarde euro bani europeni, bani ce pot fi cheltuiţi până în 2014. În prezent, gradul de contractare pentru PNDR depăşeşte 70%, acesta fiind în mod evident un lucru pozitiv şi care denotă că acest program este cel mai de succes şi cel mai bine implementat dintre toate programele cu finanţare europeană. Un lucru pozitiv a fost şi faptul că, valoarea cofinanţării pentru proiectele PNDR a fost redusă de la 15% la 5%. Pentru noi este un obiectiv să nu avem o rată de cofinanţare mai mare de 15%, pentru viitorul PNDR, care se va derula în perioada 2014 - 2020. Din nefericire, poziţia Bruxellesului este destul de tranşantă în această privinţă, dorind să menţină un nivel al cofinanţării de 25%. Această decizie ar afecta foarte puternic şansele de reuşită ale viitorului PNDR”, a spus ministrul agriculturii, potrivit Agerpres.
Acesta a adăugat că în perioada 1 ianuarie 2012 - 28 noiembrie 2012, APIA a efectuat plăţi din Fondul European de Garantare Agricolă în valoare de 1,13 miliarde euro.“Cea mai mare sumă, respectiv 983 milioane euro, o reprezintă plăţile unice pe suprafaţă, adică subvenţia pe hectar din bani europeni. Ca şi concluzie, pot spune că din punct de vedere al atragerii fondurilor europene, anul 2012 a fost unul bun pentru agricultură”, conchide Daniel Constantin.