Adama
Vinasa Rompak

APDRP: 200 de milioane de euro nerambursabili pentru împădurirea terenurilor agricole, în 2011

Publicat: 03 februarie 2011 - 13:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Peste 200 de milioane de euro vor fi disponibile în 2011 pentru împădurirea terenurilor agricole, prima sesiune de depunere de proiecte finanţate din fonduri europene, din cele patru propuse pentru acest an, fiind deschisă în perioada 1 - 28 februarie 2011.

Potrivit unui comunicat al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), fiecărei sesiuni aferente măsurii 221 - 'Prima împădurire a terenurilor agricole' îi vor fi alocate câte 50 de milioane de euro.

Fondurile totale nerambursabile alocate acestei măsuri de finanţare sunt de peste 229 de milioane de euro contribuţie publică naţională şi comunitară şi vor putea fi utilizate până în anul 2013.

Proiectele vor putea fi depuse la Oficiile Judeţene ale APDRP, zilnic între orele 9 şi 14:00, ultima zi pentru depunere fiind 28 februarie 2011, ora 12:00.

Potrivit APDRP, implementarea acestei măsuri are ca scop îmbunătăţirea condiţiilor de mediu în spaţiul rural prin folosirea şi gospodărirea durabilă a terenurilor agricole prin împădurire. Măsura este destinată prevenirii pagubelor produse de factorii naturali dăunători, reducerii eroziunii solurilor, îmbunătăţirii capacităţii de retenţie a apei, creşterii calităţii aerului, producerii de biomasă, inclusiv masă lemnoasă de calitate, prin menţinerea sau creşterea biodiversităţii.

Obiectivul specific al finanţării nerambursabile este creşterea suprafeţei de pădure cu rol de protecţie a apei, solurilor, a pădurilor cu rol de protecţie împotriva factorilor naturali dăunători, precum şi de asigurare a funcţiilor recreative, pe baza rolului multifuncţional al acesteia.

De asemenea, cu ajutorul acestei măsuri se pot împăduri toate terenurile agricole la nivelul întregii ţări, cu excepţia pajiştilor permanente neafectate de procese de degradare a solului. Astfel, se poate asigura şi împădurirea terenurile agricole din jurul oraşelor cu condiţia respectării cerinţelor specifice ale acestei Măsuri de finanţare. Pot fi împădurite şi terenurile care conţin soluri nisipoase şi/sau mobile, terenurile din luncile râurilor şi lunca Dunării dar şi terenurile afectate de eroziune sau deşertificare.

Solicitanţii fondurilor nerambursabile pot fi persoanele fizice, inclusiv persoane fizice autorizate, persoanele juridice, grupurile sau asociaţiile de persoane fizice sau juridice, precum şi autorităţile publice locale deţinătoare de teren agricol.

Suprafaţa agricolă propusă pentru împădurire trebuie să fie de minim 0,5 hectare. Prima condiţie pe care trebuie să o respecte solicitantul este să facă dovada deţinerii terenului agricol eligibil pentru împădurire. Acesta trebuie să fi fost declarat la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) în ultimii 2 ani calendaristici şi să fi respectat în toată această perioadă şi pe toată suprafaţa parcelelor propuse pentru împădurire, Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC). Dovada se va face prin emiterea de către APIA a unei 'Note de constatare'.

APDRP precizează că prin măsura 221 nu se oferă sprijin financiar pentru înfiinţarea plantaţiilor forestiere de pomi de Crăciun şi pentru producerea de energie regenerabilă.

Astfel, pentru ca un fermier să îşi poate realiza o astfel de plantaţie forestieră, trebuie să deţină parcele agricole cu o suprafaţă mai mare de 0,5 hectare (5.000 mp). Apoi, fermierul va întocmi, împreună cu persoanele autorizate în acest sens, un proiect de împădurire. Plantaţiile forestiere trebuie să fie constituite, în funcţie de zona geografică, din speciile prezentate în Ghidul Solicitantului, publicat pe site-ul APDRP .

Prin această măsură se pot acorda trei tipuri de plăţi: o primă pentru lucrările de înfiinţare, o primă anuală pentru lucrările de întreţinere a plantaţiei pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul înfiinţării plantaţiei forestiere şi o primă compensatorie fixă anuală pe hectar, pentru pierderea de venit ca urmare a împăduririi, pe o perioadă de 15 ani, începând cu anul înfiinţării plantaţiei.

În cazul primei pentru lucările de înfiinţare a plantaţiilor forestiere, costurile standard sunt diferenţiate pe zone geografice şi se încadrează între 1.560 şi 1.900 euro.

Nivelul plăţilor pentru înfiinţarea plantaţiei forestiere se încadrează între 1.092 şi 1.330 euro la hectar pentru înfiinţarea de plantaţii forestiere în afara zonelor defavorizate şi a siturilor Natura 2000 şi poate ajunge până la 1.520 euro la hectar pentru înfiinţarea de plantaţii forestiere în interiorul zonelor defavorizate şi al siturilor Natura 2000.

Primă anuală pentru lucrările de întreţinere a plantaţiei, care se acordă pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul înfiinţării plantaţiei forestiere, este, de asemenea, diferită în funcţie de zonele geografice. Aceste costuri sunt fixe şi sunt exprimate în euro pe an şi pe hectar. De exemplu, în zona de câmpie, plata va fi de 1.336 eşalonată pe cinci ani, în zona de deal de 1.155 euro, iar la munte suma pentru toţi cei cinci ani va fi de 826 euro.

Primă compensatorie fixă anuală pe hectar, pentru pierderea de venit ca urmare a împăduririi pentru o perioadă de 15 ani începând cu anul înfiinţării plantaţiei, este de 215 euro pe an pe hectar pentru fermieri şi 110 euro pe an şi pe hectar pentru non-fermieri. Nivelul primei compensatorii pentru pierderea de venit va fi actualizat pe perioada de implementare a proiectului, în conformitate cu modificările din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 - 2013.

Cheltuielile cu întocmirea proiectului tehnic se suportă din sprijinul acordat prin măsură şi nu poate depăşi 10% din valoarea eligibilă a proiectului, în limita plafoanelor stabilite (70 euro/ha pentru suprafeţe de până la 50 ha, 50 euro pentru suprafeţe între 50 ha şi 150 ha sau 30 euro pentru suprafeţe mai mari de 150 ha).

Beneficiarul poate să depună Cererea de Plată pentru lucrările de înfiinţare, lucrările de întreţinere sau pierderea de venit în perioada 1 martie - 15 mai a anului pentru care solicită plata costurilor standard de înfiinţare, a primelor de întreţinere sau a primelor compensatorii pentru pierderea de venit. Totodată, beneficiarul nu poate depune Cererea de Plată pentru primul an, mai târziu de doi ani de la data semnării contractului de finanţare.

Sursa: Agerpres

Vizualizat: 1047 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii